Bebeluş salvat de o greşeală a spitalului

8 ianuarie 2010 17:13   Actualitate
Ultima actualizare:

Aflată în luna a patra de sarcină, Emma Buckle din Hampshire a fost supusă unui control de rutină, iar medicul a asigurat-o că totul este în regulă. Însă, după o lună şi jumătate, englezoaica a primit un nou telefen de la spital, rugând-o să vină pentru o altă ecografie.

Emma a fost surprinsă de apel, dar a decis să meargă pentru a doua oară şi să se reasigure că bebeluşul ei este sănătos.

Din nefericire, la a doua ecografie, personalul a depistat o problemă vitală pentru fetus şi a decis internarea de urgenţă a femeii gravide.

După doar trei zile de spitalizare, femeia a fost nevoită să intre în operaţie, iar astăzi îşi ţine fiul în braţe.

"Mi-am dat seama că am fost rechemaţi din greşeală. Lucrurile ar fi stat altfel astăzi dacă nu mergeam la al doilea control, am fi putut plecat de la spital fără fiul nostru. Cineva, acolo sus, a vrut ca el să trăiască", a declarat Emma.

Mai multe