Becali: "Am dat foc la cinci milioane de euro în vara asta!"
Gigi Becali nu şi-a revenit după eşecul cu Gloria Bistriţa (0-1). Patronul stelist a continuat şi astăzi să-şi desfiinţeze jucătorii.
Întrebat dacă se mai gândeşte să-l transfere pe atacantul Lacina Traore, Becali a răspuns: "Să-l mai aduc şi pe Traore? Ca să mai dau câteva milioane să se ducă şi alea pe apa sâmbetei. Să mai dau foc la încă trei-patru milioane, că la vreo cinci milioane am dat foc în perioada asta de transferuri. Ca şi când am luat cinci milioane, din alea de cinci sute, le-am pus în curte şi le-am dat foc. Exact asta am făcut în perioada asta. Că mai bine nu luam".
Becali i-a criticat pe ambii atacanţi ai Stelei de la meciul cu Gloria Bistriţa, Pantelis Kapetanos şi Marius Bilaşco. "Sunt oameni care nu merită. Faci atâtea lucruri pentru ei, faci eforturi, dai bani. Nu sunt bani puţini. Kapetanos ia 25.000 de euro pe lună. Sunt bani. Când intri pe teren, dă-ţi viaţa. Bilaşco atâta poate.
Finanţatorul stelist a fost nemulţumit şi de faptul că Bilaşco simulează prea des faulturi. "Bilaşco, una, două se aruncă pe burtă. Măcar nu te mai arunca, te faci şi de râs. Asta e, pierzi mingea şi gata. Asta o să le spun şi acum: «Bă, nu vă mai aruncaţi aşa. E urât». Mă simt eu jignit când se aruncă un jucător de-al meu. Ai pierdut mingea, asta e. Şi mai e un jucător care îmi place şi are valoare de mai face gesturi din astea, de se aruncă tot aşa. O să-i spun, că e păcat de el să facă aşa", a precizat el.