Becali către o jurnalistă: «Tănase era supărat pentru că nu i-ai supt tu…»
Sâmbătă seară, Cristian Tănase s-a luat la bătaie într-un bar din Olteniţa, judeţul Călăraşi.
Poliţia nu a intervenit şi nici nu ştie nimic, însă martorii dau declaraţii care nu-i fac cinste unui sportiv. „Bulae era băut, dar Tănase era beat de-a binelea, abia se mai ţinea pe picioare. S-au bătut şi s-au alergat în faţa clubului. Veniseră toţi acolo. A sărit la bătaie chiar şi fratele mai mic al lui Florin Nacu. Toată lumea o să se ferească să vorbească. Toţi îl ştiu de frică pe Bulae. Nimeni nu are curaj să sufle în faţa lui. E frate cu interlopii din Budeşti, băiat de bani gata. De ce crezi că nu a intervenit Poliţia?“, spune Mihai, unul dintre martorii scandalului în care a fost implicat căpitanul Stelei.
La spital, un tânăr s-a prezentat cu capul spart
Medicii de la camera de gardă a Spitalului Municipal Olteniţa spun că fotbalistul nu a solicitat asistenţă medicală. „Au fost o fată şi un băiat din Bucureşti care au sosit aseară la camera de gardă, însă, Cristian Tănase nu a figurat şi nu a beneficiat de asistenţă medicală. Nici salvarea nu a intervenit“, declară doctora Liana Petculescu, directorul spitalului. Tânărul care a ajuns la secţia de primiri urgenţe avea o plagă la cap din cauza unei lovituri cu o sticlă.
Conform martorilor, Cristian Tănase s-a aflat la spital, împreună prietena şi fratele său, însă nu au declarat nimic şi au ţinut ascuns incidentul. După scandal, Tănase şi fratele său au plecat cu maşina spre Bucureşti.