Becali: "Cociş e valoros, dar trebuie să mai şi pot să-l aduc!"
Patronul Stelei, Gigi Becali, a comentat ultimele zvonuri legate de venirea lui Victor Piţurcă la Steaua, dar şi despre transferurile pe care le va face clubul din Ghencea la vară.
"Habar nu am despre ce e vorba. Nu contestă nimeni că Răzvan Cociş este jucător valoros, dar trebuie să şi poţi să-l aduci. Noul proiect Steaua nu este bătut în cuie. Ce este cert, este că nu vrea să mai trăiesc sentimentul din ultimii doi ani, sentimentul mediocrităţii, al neputinţei. Nu-mi convine că sunt într-o activitate în care sunt mediocru." , a declarat Becali la gsptv.
"Nu mai vreau să fac ce am făcut până acum. Acum vreau să stau, să vedem, să analizăm, să discutăm şi cu Piţurcă să vedem ce vrea. Acum va fi totul cumpătat, nu mă mai grăbesc ca până acum. De Falemi am discutat să vină la Steaua, dar de Miu nu. Ce să caute Miu la Steaua, el e în stare să conducă ceva?", a mai spus Becali.