Beckham vrea 5,8 milioane de euro de la o prostituată
Fotbalistul David Beckham va da în judecată şi va solicita daune de 5 milioane de lire sterline (5,8 milioane de euro) unei prostituate care susţine că jucătorul englez a făcut sex în grup cu ea şi cu încă o tânără.
Irma Nici a declarat pentru publicaţia In Touch că Beckham a făcut sex cu ea şi cu încă o prostituată, în 2007, într-o cameră a hotelului Le Parker Meridien din New York, informează cotidianul The Sun, citat de Mediafax.
Ea a mai spus că Beckham a plătit-o cu 3.200 de lire sterline pentru partida de sex ce a avut loc atunci când jucătorul se afla în New York cu echipa LA Galaxy, pentru un meci. Nici a precizat că David Beckham a mai plătit 1.500 de lire sterline pentru a doua prostituată."David poate să demonstreze că nu a fost acolo. Ea nu poate să dovedească faptul că a fost", a declarat un apropiat al fotbalistului englez.
David Beckham consideră că afirmaţiile prostituatei sunt "o serie de minciuni sfruntate".
Pe aceeaşi temă: