Beyonce, Miley Cyrus şi Katy Perry, câştigătoare la MTV Video Music Awards 2014

25 august 2014 12:19   Actualitate
Ultima actualizare:

Beyonce, Miley Cyrus şi Katy Perry s-au numărat printre marile câştigătoare ale ediţiei de anul acesta a galei MTV Video Music Awards. Evenimentul a avut loc duminică seară, la The Forum, în Inglewood, California, informează Reuters.

Vedetele feminine ale muzicii pop au dominat ediţia de anul acesta a MTV Video Music Awards, cu Miley Cyrus şi Beyonce oferind două dintre cele mai emoţionante momente ale acestei gale. În plus, Miley Cyrus, care anul trecut a oferit un show erotic pe scena VMA, a câştigat cel mai important premiu al galei, cel pentru cel mai bun videoclip al anului, cu piesa "Wrecking Ball".

Vedeta nu s-a urcat pe scenă pentru a-şi ridica premiul. Ea a trimis, în locul său, un tânăr care locuieşte pe străzi, pe nume Jesse. "V-am curăţat camerele de hotel, am fost figurant în filmele voastre, am fost figurant în vieţile voastre. Deşi sunt invizibil pentru voi, pe stradă, am multe dintre aceleaşi vise care v-au adus pe mulţi dintre voi aici, în această seară", a spus tânărul, în timp ce Cyrus încerca să nu plângă.

Nicki Minaj a oferit primul show live al serii, cântând piesa hip-hop "Anaconda", îmbrăcată sumar şi dansând cu mişcări provocatoare, pe un fundal care reprezenta o junglă.

De la lansarea din 1984, gala VMA a MTV a devenit un sinonimă cu momentele şocante şi neplănuite, multe dintre ele considerate deja parte a istoriei muzicii, toată atenţia fiind de fiecare dată îndreptată asupra cui va reuşi să şocheze cel mai tare. Cel mai emoţionant moment al serii a avut-o ca protagonistă pe Beyonce, care a primit premiul Michael Jackson Video Vanguard, pentru întreaga sa carieră. Cel care i-a înmânat distincţia a fost chiar soţul său, rapperul Jay-Z, care a numit-o "cea mai mare cântăreaţă în viaţă". Rapperul, având-o în braţe pe Blue Ivy, fiica cuplului, a sărutat-o pe Beyonce, care, emoţionată, nu a mai spus decât: "Nu pot să spun nimic, sunt atât de plină de recunoştinţă". Momentul vine pe fundalul a tot mai multe relatări despre problemele de cuplu pe care le întâmpină cei doi. Beyonce a oferit un spectacol live, apărând îmbrăcată într-un costum strălucitor, înconjurată de ecrane uriaşe. Vedeta a cântat câteva dintre hiturile sale, printre care "Haunted", "Drunk in Love" şi "Blue", ultimul dedicat fiicei sale.

Mai multe