Bianca Drăguşanu, cea mai mediatizată vedetă din România. Două brunete completează podiumul

19 iulie 2012 8:39   Actualitate
Ultima actualizare:

Negocierile cu postul Pro TV pentru o participare în noul sezon al emisiunii „Dansez pentru tine" şi relaţia cu fotbalistul Adrian Cristea i-au asigurat Biancăi Drăguşanu revenirea pe prima poziţie în topul celor mai mediatizate vedete feminine în presa scrisă din ultima lună, potrivit mediaTRUST Romania, unul dintre cei mai importanti furnizori de servicii de monitorizare.

În perioada 15 iunie - 14 iulie 2012, Bianca Drăguşanu a înregistrat 77 de apariţii în presa scrisă, cu şapte mai multe decât Daniela Crudu, ocupanta poziţiei secunde, cu 70 de apariţii. După ce a dominat primele două luni din 2012, Bianca Drăguşanu revine în top, propulsată în principal de negocierile cu postul Pro TV pentru o participare în noul sezon al emisiuni „Dansez pentru tine" şi de relaţia cu fotbalistul Adrian Cristea.

Relaţia tumultoasă cu Mihai Costea, precum şi zvonurile privind iminenta despărţire de emisiunea „Un show păcătos", de la Antena 1, au ajutat-o pe Daniela Crudu să devină a doua cea mai mediatizată vedetă feminină.

Pentru a doua lună consecutiv, Andreea Marin se bucură de o vizibilitate foarte bună în presa scrisă, graţie mult mediatizatei întâniri cu Adriana Nicolae de la Gala Premiilor VIP.

Preluarea echipei de fotbal „U" Cluj i-a permis Anamariei Prodan intrarea în top, direct pe poziţia a patra, cu 62 de apariţii. Prezenţa Deliei Matache în juriul emisiunii „X Factor", precum şi apropiata căsătorie cu Răzvan Munteanu i-au asigurat solistei locul cinci în top.

Gigi face legea

În topul celor mai mediatizate 10 celebrități masculine vorbim de aceleaşi prezenţe, cu mici modificări. Gigi Becali conduce în continuare detaşat, dar cu aproximativ 200 de apariţii mai puţin decât în luna precedentă. Antrenorul Stelei, Laurenţiu Reghecampf a urcat pe poziţia a doua, iar Victor Piţurcă şi-a păstrat poziţia a treia în top.

Silviu Prigoană şi Cristi Borcea au părăsit topul în favoarea lui Adrian Mutu, respectiv Cristi Chivu.

Celebrități pe coperte

Topul celor mai multe apariţii pe coperte este dominat de acelaşi Gigi Becali, urmat tot de oameni din fotbal, după sincopa de luna trecută, când cel mai vizibil pe copertele revistelor a fost politicianul şi omul de afaceri Silviu Prigoană, canditat la funcţia de Primar General al Capitalei.

Mai multe