Bianca Drăguşanu îşi bate joc de Adrian Cristea

1 august 2012 16:40
Ultima actualizare:

Ultima ceartă dintre Bianca (30 de ani) şi „prinţul" Cristea (29 de ani) s-a consumat în urmă cu două săptămâni, iar de atunci Adrian încearcă s-o convingă pe roşcată că tot în braţele lui îi este mai bine.

Surse din anturajul celor doi au declarat pentru Click! că Bianca i-ar fi dat papucii lui Cristea, motiv pentru care el şi-a făcut bagajul şi a plecat din casa ei.

De atunci, fotbalistul a tot încercat să-i îndulcească sufletul „fostei păcătoase", însă a fost în zadar. Bianca vrea să-i dea o lecţie lui Adrian, ca altă dată să nu-şi mai permită să se joace cu inimioara ei.

Însă, pentru a-i arăta cât de mult o iubeşte, Cristea o invită zilnic pe Bianca la masă, ba chiar i-a pregătit o cină romantică, în urmă cu trei zile. Pe lângă asta, potrivit prietenilor celor doi, fotbalistul a început să poarte din nou verigheta primită de la Bianca.

Cu toate astea, chiar dacă îl iubeşte, Drăguşanu îl ţine pe tuşă şi îşi vede liniştită de viaţă.

Mai multe