Bistrițeanca Loredana Salanţă este prima româncă Top Model of The World

17 martie 2011 12:50   Actualitate
Ultima actualizare:

Bistriţeanca Loredana Salanţă a câştigat astă-noapte titlul Top Model of The World 2011, unul dintre cele mai importante concursuri de frumuseţe din lume, care a avut loc în Germania, pe Insula Usedom din Marea Baltică.

Este primul model din România care câştigă acest titlu la „Top Model of The World", competiţie ajunsă la cea de-a 18-a ediţie. Dintre toate cele 43 de concurente, juriul a ales-o pe bistriţeancă drept cea mai frumoasă.

„E prima dată când o româncă ia marele premiu la Top Model of The World 2011. Acest titlu înseamnă un pas important în cariera unui model. Agenţia a văzut în Loredana un mare potenţial şi, din titlul câştigat, nu s-a înşelat", susţine Camelia Seceleanu, directorul de evenimente externe al Agenţiei  Platinum Infofashion din Buşteni, agenţie care a trimis-o pe Loredana în Germania.

Tânăra spune că este foarte bucuroasă, că acest concurs este o experienţă care i-a prins bine şi din care a învăţat multe. „Sunt foarte emoţionată de această reuşită. România merită un astfel de titlu. Vreau să-mi fac ţara cunoscută peste tot", afirmă Loredana.

Contract cu firme de modelling din Germania

Ea a plecat în Germania pe 3 martie şi până la ieri s-a pregătit. „Pregătirile au constat în numeroase şedinţe foto, prezentări de modă în mai multe oraşe germane precum Berlin, Düsseldorf, Nürnberg, Usedom", povesteşte tânăra. Ea spune că s-a simţit foarte apreciată la Top Model of The World 2011.

Titlul i-a adus Loredanei un contract pe un an de zile cu World Beauty Organization şi 10.000 de dolari. Aceasta înseamnă că, timp de un an, imaginea frumoasei bistriţence va fi promovată de agenţiile de modelling din Germania.

Citiți mai multe în Adevărul de Seară Bistrița

Mai multe