Bittman şi-a tras limuzină de 120.000 €!

8 noiembrie 2012 16:12   Actualitate
Ultima actualizare:

Luna trecută era pe masa de operaţie la Viena, iar acum şi-a tras maşină nouă. Ca să mai uite probabil de problemele de sănătate, Dan Bittman s-a răsfăţat cu un Mercedes SL, în valoare de 120.000 de euro. Click! l-a surprins la volanul bolidului de lux.

Dan Bittman (50 de ani) nu are deloc probleme financiare, în ciuda faptului că se pierd bani din concertele anulate ale trupei, din cauza problemelor de sănătate ale solistului. După operaţie, el s-a văzut nevoit să anuleze concertele trupei Holograf din luna octombrie, urmând să revină pe scenă abia în februarie. Până atunci, se pare că perioada de pauză îi prieşte lui Bittman, care are mai mult timp pentru viaţa personală.

Zilele trecute, solistul a băgat 120.000 de euro într-un Mercedes SL, de culoare gri perlat, o bijuterie pe patru roţi. Mândru de noua achiziţie, ieri, el a tras o tură cu bolidul prin Bucureşti. Fotoreporterii Click! l-au surprins în zona Cotroceni la un centru de materiale medicale.

Artistul, care face parte şi din juriul emisiunii “X-Factor”, i-a prezentat “bijuteria pe patru roţi” şi angajatului de la centru care l-a condus la plecare, asta după ce a analizat-o admirativ din toate unghiurile posibile. Contactat de Click!, Bittman a refuzat să vorbească despre maşina pe care tocmai şi-a cumpărat-o.

Operat la Viena

Diagnosticat în urmă cu un an de medicii români cu stenoză carotidiană asimptomatică, Bittman a fost operat la începutul lunii octombrie la Viena. Solistul a rămas cu o cicatrice mare la nivelul gâtului, dar şi cu o voce de nerecunoscut.

Click! Spune

Mercedes-Benz SL este  decapotabila care de zeci de ani stă în topul preferinţelor vedetelor de la Hollywood. Maşina este disponibilă, în Europa, în două versiuni pe benzină. SL 350 este dotat cu motorul V6 de 302 CP, capabil să ofere un cuplu de 370 Nm, precum şi un consum de 6,8 l/ 100 km.

Mai multe