Blestemul preotilor
Doi preoţi, tată şi fiu, o femeie şi un dascăl de 17 ani au pierit, de Crăciun, într-un cumplit accident provocat de un vitezoman de numai 20 de ani, care a scăpat cu viaţă. Trei dintre victime fac parte dintr-o familie cu peste 170 de membrii, majoritatea slujitori ai Bisericii.
Moartea a lovit din nou familia Mihoc, din Suceava, cunoscută în zona Bucovinei pentru că toţi cei şase băieţi, dar şi majoritatea rudelor au ales calea preoţiei.
George Mihoc, (69 de ani), cel mai mare dintre fraţi, nevasta lui Elena şi fiul, preotul Vasile (27 de ani), şi-au găsit sfârşitul în prima zi de Crăciun, când mergeau cu maşina la Sfânta Liturghie.
Fiatul condus de părintele George Mihoc, în care erau soţia lui, fiul lor Vasile şi un dascălul de 17 ani, au fost izbiţi în plin de un Saab condus de Constantin Grădinaru (20 de ani), din comuna Dumbrăveni, care circula cu viteză.
Toţi cei patru ocupanţi ai Fiatului au murit. Membrii familiei povestesc că părintele George era pregătit pentru această tragedie, pentru că tot anul a spus că va muri.
„Ne-a spus că vrea să fie înmormântat în a treia zi, nu într-a patra. A pus pe un nepot de-al nostru să promită că-i va săpa groapa", a povestiti Ioan Mihoc (57 de ani), un frate al lui preotului decedat, director la Seminarul Teologic din Piatra Neamţ.
Tot rudele mai spun că George Mihoc şi soţia lui şi-au dorit tot timpul să moară împreună.
„Erau foarte legaţi unul de altul. George mi-a spus că se roagă să moară împreună, să nu rămână unul fără celălalt. Dumnezeu le-a ascultat rugăciunea", a spus şi preotul Dimitrie.
Tragedia din ziua de Crăciun vine la un an după ce fratele lui George, Constantin (49 de ani) a murit, în 2009, în Berlin, strivit de zidurile unei construcţii unde urma să ridice o biserică, iar Viorel (59 de ani), preot în Suceava, a fost răspus de embolie pulmonară în mai 2010.
Constantin Grădinaru, şoferul vitezoman şi vărul său au scăpat cu viaţă.
„Nu ştiu ce s-a întâmplat. Cred că aveam până într-o sută de kilometri la oră. Nu-mi aduc aminte nimic", a mai spus tânărul.
Ucişi de un vitezoman
George Mihoc, (69 de ani), cel mai mare dintre fraţi, nevasta lui Elena şi fiul Vasile, de 27 de ani, tot preot, şi-au găsit sfârşitul pe 25 decembrie, pe DN 29, în satul Plopeni, judeţul Suceava, când mergeau cu maşina la Sfânta Liturghie.
Constantin Grădinaru (foto: Georgiana Mateiciuc)
Cei doi au fost ucişi de Constantin Grădinaru (20 de ani), din comuna Dumbrăveni, care circula cu viteză.
George Mihoc (69 de ani) şi fiul Vasile (27 de ani)