Blocat în toaleta unui spital, a început să cânte colinde

7 decembrie 2009 4:53   Actualitate
Ultima actualizare:

George Hudson în vârstă de 80 de ani era spitalizat pentru o intervenţie chirurgicală la şold când a constatat că nu mai poate deschide uşa de la toaleta spitalului.

"Am tras cordonul roşu de alarmă, dar nu am primit nici un răspuns. Am aşteptat un moment şi, cum începuse să mi se facă frig m-am întrebat ce aş putea face să atrag atenţia asupra mea", povesteşte el.

Gândindu-se că se apropie Crăciunul, bătrânul a decis să cânte ceva de sezon şi a interpretat cât de tare putea "Aleluia" de Haendel. Alertaţi astfel, angajaţii spitalului s-au grăbit să-l elibereze din captivitate, potrivit Agerpres.

George Hudson, care face parte dintr-un cor bisericesc de 27 de ani, nu a purtat pică spitalului pentru păţania sa, ci a declarat chiar că îşi utilizează frecvent vocea şi talentul pentru a obţine ceea ce doreşte.

Mai multe