Blue Air, cuprins de flăcări în timpul zborului

10 noiembrie 2009 20:31   Actualitate
Ultima actualizare:

120 de pasageri ai cursei Blue Air Roma-Bucureşti au trăit clipe de coşmar, luni seara, când avionul cu care călătoreau a luat foc.

Motorul a cedat la scurt timp de la decolare şi s-a aprins în zbor. Aeronava a revenit de urgenţă pe aeroportul Fiumicino, la circa 20 de minute după decolare.

Nici un pasager nu a fost rănit, dar panica şi disperarea au atins cote maxime. „Sunt aşa de speriat că nici nu am putere să explic.

Decolarea a fost în regulă, dar după 15-20 de minute s-a auzit o bubuitură, avionul a început să se cutremure, apoi am văzut o flacără mare la motorul din stânga.

Toţi oamenii au început să ţipe, se ridicau în picioare. A fost îngrozitor", a povestit unul dintre călători.

Cei 120 de pasageri au fost preluaţi de pe aeroportul din Roma de altă aeronavă trimisă special de Blue Air.

Întârziere de 28 de ore la Wizz Air

Un incident asemănător a avut loc duminică seara, când un avion al companiei Wizz Air a fost lovit de fulger în timp ce opera o cursă pe ruta Cluj-Roma.

Aeronava a ajuns în siguranţă la destinaţie, dar n-a mai plecat, aşa că peste 160 de pasageri români au fost nevoiţi să petreacă o zi întreagă pe aeroportul din Fiumicino.

Oamenii au ajuns acasă abia aseară, la ora 23.00.

Citeşte mai multe despre pasagerii cursei Wizz Air Roma -Cluj care au ajuns acasă după 28 de ore

Mai citeşte:

Cu avionul, la preţ de tren

Un avion al companiei Wizz Air a fost lovit de fulger

Mai multe