Bogaţii Rusiei vin la Urziceni!

16 iulie 2010 17:28   Actualitate
Ultima actualizare:

Sorţii n-au fost favorabili Unirii Urziceni la tragerea la sorţi desfăşurată ieri la Nyon. Ialomiţenii au căzut cu Zenit Sankt-Petersburg, un adversar foarte puternic, pe care îl vor întâlni pe 27 sau 28 iulie (acasă) şi 3 sau 4 august (deplasare).

În cazul în care va trece de Zenit, Unirea va mai juca un tur preliminar pentru accederea în grupele Ligii, iar dacă va pierde calificarea va juca în play-off-ul Ligii Europa.

În 2005, când a preluat pachetul majoritar de acţiuni, Gazprom şi-a propus să facă din Zenit Sankt-Petersburg una din primele trei mari echipe ale Europei.

Motto-ul adoptat de atunci este pe măsura obiectivelor: „Azi Rusia, mâine Europa". Iar preşedintele clubului, Alexandăr Dyukov, totodată preşedintele Gazprom Neft, ramura petrolieră a colosului energetic rusesc, crede că „este posibil".

Optimismul este alimentat desigur de performanţele obţinute de Zenit în ultimii trei ani. După titlul de campioană din 2007, au urmat Cupa UEFA şi Supercupa Europei un an mai târziu. Planul ruşilor funcţionase: Zenit îşi făcuse intrarea în Europa.

Graţie în principal infuziei de capital de la Gazprom, echipa din Sankt Petersburg este responsabilă pentru cele mai scumpe transferuri realizate vreodată în estul Europei. În 2008, îl aducea pentru 30 de milioane de euro de la Dinamo Moscova pe portughezul Danny, prezent cu echipa sa la CM 2010, şi îl vindea pe Andrei Arşavin la Arsenal pentru 16,5 milioane de euro. Iar superlativele continuă.

Echipa are de trei încoace cel mai mare buget din Rusia, de 75 de milioane de euro pe sezon. În plus, Zenit îşi construieşte cel mai mare stadion din liga rusă, de 68.000 de locuri, care va costa 200 de milioane de euro.

Banii proveniţi din gazul rusesc l-au convins şi pe Luciano Spaletti, în decembrie 2009, să schimbe aerul din Serie A cu cel din Premier Liga, pentru un salariu stagional de 4,4 milioane de euro şi un contract pe trei sezoane.

Peste toate astea, Zenit este considerată şi echipa puterii, fiind favorita preşedintelui rus, Dimitri Medvedev, fost preşedinte al consiliului director al Gazprom, şi a fostului lider de la Kremlin, Vladimir Putin.

Antrenată de un italian

* Luciano Spalletti* Vârsta: 51 de ani* Echipe antrenate: Empoli, Sampdoria, Venezia, Ancona, Udinese, AS Roma* Palmares: două cupe şi o supercupă în Italia, o cupă în Rusia* Salariu: 4,4 milioane de euro* Obiectiv: campionatul, cupa şi optimile Ligii Campionilor

Zenit Sankt-Petersburg

* Fondat: 1925* Culori: alb-albastru* Stadion: „Petrovsky", 21.570 de locuri* Palmares: două titluri de campioană, trei cupe şi două supercupe ale URSS/Rusiei, Cupa UEFA şi Supercupa Europei (2008)* Vedeta: Danny; valoare de piaţă: 17.000.000 euro* Valoare lot: 119.350.000 euro Echipa tip: Malafeev - Aniukov, Krizanac, Lombaerts, Hubocan - Denisov, Jirianov - Bîstrov, Danny, Lazovici - Kerjakov* Buget: 75.000.000 euro* Transfer în această vară: Alexandăr Bukharov* Valoare transfer: 12.000.000 euro

«Numai cu Zenit nu vroiam să picăm»

Unirea o va întâlni pe Zenit în turul trei preliminar al Ligii, iar jucătorii lui Levy sunt de părere că soarta nu a fost prea blândă cu ei. Mihai Stoica a avut gura păcătoasă.

"Aş vrea să jucăm cu Ajax, dar sunt sigur că vom cădea cu Zenit Sankt Petersburg", a spus Meme înaintea tragerii la sorţi a partidelor din turul trei preliminar al Ligii Campionilor, iar soarta a scos ieri în calea ialomiţenilor chiar formaţia rusă.

"Ce să mai spunem?! Am avut mare ghinion. Eu şi colegii mei suntem de părere că am picat cu cel mai puternic adversar. Zenit era singura echipă pe care nu ne doream să o întâlnim. Asta, este! Calificarea nu este jucată. Avem şansa noastră şi credem în ea", a spus portarul Arlauskis.

Mai multe