Bölöni ia bani cu lopata de la arabi

29 mai 2010 18:02   Actualitate
Ultima actualizare:

Ceea ce „Click!” a anunţat, în exclusivitate, încă de săptămâna trecută, s-a oficializat: Ladislau Bölöni a preluat campioana Emiratelor Arabe Unite.

Recunoscut drept un tip meticulos, care calculează fiecare amănunt înainte de a lua o decizie, Ladislau Bölöni a dovedit că nu se grăbeşte nici atunci când sunt mulţi bani la mijloc.

Deşi arabii de la Al-Wahda i-au oferit un contract fabulos, de două milioane de euro, plus bonusuri, românul a aşteptat mai bine de două săptămâni înainte de a semna actele.

Ajuns de câteva zile la Abu Dhabi, fostul selecţioner a fost prezentat, ieri, drept noul antrenor al campioanei Emiratelor Arabe Unite. Bölöni se află la a doua experienţă în Orientul Mijlociu, după ce în sezonul 2007 - 2008 a pregătit un alt club din Abu Dhabi, Al-Jazira.

Atunci, tehnicianul de 57 de ani a câştigat Cupa „Golfului Persic", iar în campionat formaţia sa s-a clasat pe locul doi.

În conferinţa de presă organizată, ieri, cu ocazia prezentării sale la Al-Wahda, Bölöni a explicat de ce a lăsat Europa pentru Asia.

„Precedenta experienţă în Emirate, la Al-Jazira, mi-a lăsat o amintire frumoasă. Îmi place viaţa în Abu Dhabi, dar şi cultura oamenilor de aici. Sunt convins că lucrurile pe care le-am învăţat pe vremea când am fost la Al-Jazira mă vor ajuta acum la Al-Wahda", a declarat românul.

Acesta a stabilit deja şi programul de pregătire. Reunirea lotului va avea loc la data de 3 iulie. Timp de o săptămână, echipa se va antrena la Abu Dhabi, după care va pleca în Germania, într-un cantonament care se va desfăşura între 12 iulie şi 6 august.

Mai multe