Bombă descoperită în incinta Mănăstirii Voroneţ

25 septembrie 2009 16:34   Actualitate
Ultima actualizare:

Purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Dan Baltaru, a declarat, vineri, că proprietarul, în timp ce făcea săpături cu un buldoexcavator, a descoperit un obiect suspect şi a sesizat lucrătorii postului de poliţie, care s-au deplasat la faţa locului şi au constatat că este vorba despre un proiectil.

Aceştia au sesizat ISU Suceava şi au asigurat zona respectivă până la sosirea profesioniştilor.

Pirotehniştii au desfăşurat operaţiunile specifice în astfel de cazuri, luând măsuri de evacuare a populaţiei din zonă. În urma cercetării şi detectării zonei, echipa pirotehnică a identificat şi ridicat o bombă explozivă de aruncător calibrul 82 mm, provenind din al Doilea Război Mondial.

Muniţia a fost transportată în condiţii de maximă siguranţă şi depozitată provizoriu până la distrugerea controlată, într-un poligon autorizat.

Mai multe