Bossul FMI, dat în judecată că nu a plătit pentru sex

4 iulie 2011 15:04   Actualitate
Ultima actualizare:

Conform noilor date de la dosarul lui Dominique Strass-Kahn, camerista Nafissatou Diallo, de 32 de ani, a cerut să fie plătită după ce i-a făcut sex oral bossului FMI, la 14 mai anul curent. Refuzată de acesta, ea a declarat că a fost violată.

În ciuda dezvăluirilor publicate de tabloidul “New York Post”, avocaţii lui Strauss-Kahn susţin că între bossul FMI şi cameristă “nu a existat vreo dispută legată de vreo plată şi nu s-a pus problema de bani”.

Asta după ce, vineri, Dominique Strauss Kahn a fost eliberat pe propria răspundere, după scăderea credibilităţii femeii care l-a acuzat de tentativă de viol.

Astfel, s-a descoperit că Nafissatou Diallo a minţit în repetate rânduri în declaraţiile date după evenimentul din 14 mai, din camera de la hotelul Sofitel din New York.

În plus, ea avea strânse legături cu un bărbat aflat în închisoare pentru trafic de droguri şi deţinerea a 200 kg de marijuana. Conform unor surse, cei doi ar fi discutat la telefon despre avantajele unui proces împotriva lui Strauss-Kahn.

În plus, în contul bancar al lui Nafissatou Diallo au fost transferaţi 100.000 de dolari în ultimii doi ani, bani pe care femeia nu i-a putut justifica reprezentanţilor legii.

Minciunile cameristei

La venirea în SUA femeia a declarat că locuinţa unde stătea cu soţul său, în Guineea, a fost incendiată de soldaţi. Soţul ei ar fi fost torturat în închisoare şi ar fi murit din cauza rănilor.

Potrivit procurorilor, ea a admis ulterior că aceasta este o minciună. Ea a mai zis că a fost victima unui viol în grup în Guineea, dar a recunoscut după aceea că şi aceasta a fost o minciună.

Prima cină în libertate a costat 700 de dolari

Primul lucru pe care Dominique Strauss-Kahn a ţinut morţiş să îl facă după eliberare a fost să îşi ducă soţia la o cină romantică. A ales un restaurant din centrul New Yorkului şi a cheltuit 700 de dolari pentru o masă în doi.

Tot duminică seara a fost informat că i-a fost restituită cauţiunea de un milion de dolari, odată cu suspendarea acuzaţiilor. Strauss-Kahn şi soţia lui, Anne Sinclair, vor compărea în faţa instanţei la 18 iulie.

Pe aceeaşi temă:

Sexul oral îl poate face preşedinte

Uite cum Dominique Strauss-Kahn o agresează sexual pe menajeră VIDEO

Dominique Strauss-Kahn a fost eliberat din închisoare

Cum a minţit "victima" lui Dominique Strauss-Kahn

Procurorii

consideră că povestea cameristei pe care ar fi agresat-o Strauss-Kahn nu este credibilă

Bossul

FMI dă 3 milioane € să-şi cumpere iertarea

Mai multe