"Bote, lasă-ne"! este petiţia lansată de Academia Caţavencu

20 februarie 2010 4:37   Actualitate
Ultima actualizare:

"Dupa toată mocirla în care am fost târât, mă gândesc să mă mut din România. Am atâtea prezentări afară încât pot să duc foarte bine o viaţă liniştită, în orice ţară”, a fost declaraţia lui Botezatu, care i-a inspirat pe cei de la Academia Caţavencu să lanseze petiţia "Bote, lasă-ne!"

"Dacă notoriul creator de modă s-a săturat, cine sîntem noi să-l contrazicem? Dimpotrivă: îi acordăm tot sprijinul nostru în temerarul sau demers. Bote vrea să plece din ţară? Vrea să renunţe la cetăţenia romană? Perfect! Avem o veste bună: şi noi vrem acelaşi lucru!", este mesajul Academiei Caţavencu.

Până în prezent, peste 400 de persoane au semnat petiţia. 

Mai multe