Botezatu povesteşte la Timişoara despre perioada de puşcărie de la Cremona

27 noiembrie 2010 6:57   Actualitate
Ultima actualizare:

Designerul Cătălin Botezatu îşi va lansa cartea biografică "Trei vieţi", marţi, la Iulius Mall, din Timişoara. Prima din cele trei cărţi autobiografice prezintă experienţa cruntă a închisorii de la Cremona.

Cătălin Botezatu este pregătit pentru o trilogie despre viaţa sa, astfel că lansarea de săptămâna viitoare a cărţii “Trei vieţi-Pedeapsa” este prima dintre ele. Celebrul designer aduce în faţa cititorilor momentele, întâmplările şi trăirile sale, cu ajutorul jurnalistei Monica Vlad. Lansare “Pedepsei” care va avea loc la librăria Diverta, de la ora 17.00. Cătălin Botezatu va oferi apoi autografe celor doritori.

“Pedeapsa reliefează experienţa cruntă a închisorii, perioada cea mai neagră din viaţa lui Cătălin şi prezintă o lume dura în care un bărbat rafinat, galant, care trăise în lux, e aproape imposibil să se adapteze.

În 1996, Botezatu este încarcerat la Cremona, într-o puşcărie de maximă securitate, pentru că era acuzat de bancrută frauduloasă. După ce luni de zile şi-a căutat asociatul prin lume pentru a-l convinge să se întoarcă în România să îşi rezolve problemele cu cămătarii şi legea, după ce este ţinut captiv în Danemarca, se predă carabinierilor, în speranţa că aşa va ajunge în România.

Numai că extrădarea lui se lasă aşteptată. Este nevoit să se adapteze unui mediu nociv, care îi macină sănătatea fizica şi psihică, trăieşte o adevărată dramă care, pe ce zi ce trece, capătă proporţii hiperbolice, cunoaşte tot felul de personaje şi încearcă experienţe pe care şi-ar fi dorit să nu le cunoască”, spun organizatorii.

Romanul conţine scrisorile în original pe care deţinutul Cătălin Botezatu i le-a scris mamei lui din puşcăria de la Cremona, scrisori care aduc în faţa publicului o alta imagine. Monica Vlad  s-a apucat de lucru la acest roman la doar câteva luni după ce Cătălin Botezatu fusese eliberat din închisoare, în urmă cu aproape 11 ani.

Mai multe