Botezatu şi «Regina», la duel!
Gata cu boieria! După ce au fost răsfăţaţi până acum cu note mari, Cătălin Botezatu sau Diana Dumitrescu riscă săptămâna viitoare să plece de la show-ul Pro TV „Dansez pentru tine".
Cele două vedete au fost condamnate la duel vineri seara, într-o ediţie spectaculoasă care s-a terminat cu lacrimi de bucurie pentru Iuliana Luciu şi partenerul ei, rămaşi în concurs, dar cu multă tristeţe pentru Dragoş Bucurenci şi Elena, eliminaţi conform voturilor publicului.
Cătălin Botezatu şi partenera lui, Liuba Savitchi luptă pentru familia tinerei, nevoită să trăiască de pe o zi pe alta.
Frumoasa din serialul „Regina", Diana Dumitrescu, va face tot posibilul să plutească în ringul de dans ca să-i poată împlini lui Adrian Stan visul de a-şi ajuta tatăl să aibă o locuinţă.