Botoşani: Un BMW X5 a spulberat o mamă cu un copil în braţe pe o trecere de pietoni

28 ianuarie 2010 21:24   Actualitate
Ultima actualizare:

La volanul jeep-ului era o tânără de 23 de ani care după accident a fugit de la locul faptei. Poliţia a prins-o pe autoare după circa 30 de minute de la accident. Victima a fost transportată de urgenţă la spitalul de Neurochirurgie din Iaşi cu comă de gradul IV. Ca printr-o minute, copilul de doi ani a scăpat nevătămat.

Accidentul a  avut loc în jurul orei 21.00 la trecerea de pietoni de la Stadionul Municipal. Elena Chiriac, de 23 de ani, împreună cu copilul său de doar doi ani se întorceau din vizită de la socrii ei. Femeia dorea să treacă strada pentru a lua un taxi cu care să meargă spre casă. În momentul când a păşit pe trecerea de pietoni un BMW X5 a lovit-o în plin. Tânăra a fost aruncată cu tot cu copil la circa 20 de metri.

Şi asta sub privirile socrului ei care o urmărea de la balcon. "A fost îngrozitor. Jeep-ul cred că avea o sută la oră şi nici măcar nu a încetinit. S-a pierdut în noapte de parcă nu s-ar fi întâmplat nimic. Am coborât repede jos şi am găsit copilaşul în zăpadă, pe trotuar. El nu a păţit nimic" a declarat Gică Chiriac.

Imediat după ce a fost anunţată, Poliţia a început căutările maşinii implicate în accident. Un taximetrist şi un pieton reuşiseră să reţină numărul de înmatriculare: BT-10-BYX.  După circa jumătate de oră maşina a fost identificată în trafic şi oprită de poliţie. La volan era Mihalela Matei, o tânără de 23 de ani care împrumutaseră BMW-ul de la prietenul ei să se plimbe.  Acesta a fost reţinută şi condusă la Poliţie unde a recunoscut că ea este autoarea accidentului. Tânăra a declarat că a fugit pentru că după accident a intrat în panică şi nu ştia ce să facă. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat că femeia nu consumase băuturi alcoolice. Totuşi ea a fost dusă la spital pentru a i se lua alcoolemia şi din sânge.

La spital a ajuns după accident şi victima, însă medicii botoşăneni de la UPU i-au acordat doar prim ajutorul şi au trimis-o de urgenţă la Spitalul de Neurochirurgie din Iaşi. Femeia era în comă de gradul IV.

Mai multe