Brandan: Bilaşco, tre’ să dai o masă!

21 octombrie 2009 16:19   Actualitate
Ultima actualizare:

S-a întâmplat în 2002, când Brandan a triumfat în Apertura, campionatul Argentinei, cu Independiente Avellaneda. Apoi, cel poreclit Ţăranul a trecut la Alaves unde l-a cunoscut pe Bogdan Mara, prin intermediul căruia mai târziu, în 2007, avea să se transfere la Urziceni.

„Bogdan mi-a spus că Unirea e o echipă frumoasă, că are un antrenor foarte bun şi un patron serios. Aşa m-a convins să vin să joc în Liga I", a dezvăluit Brandan.

Argentinianului nu i-a fost deloc uşor să se acomodeze în România, deoarece nu ştia limba. "Azi, sunt tot aici, în special, datorită colegului meu Marius Bilaşco. A fost lângă mine de fiecare dată când eu, soţia mea şi copilul meu am avut nevoie de ajutor. A mers cu noi la cumpărături, la farmacie şi peste tot oriunde era nevoie de cineva care să vorbească limba română. Are un suflet mare", a mărturisit mijlocaşul argentinian.

Marius Bilaşco nu numai că l-a ajutat tot timpul pe Brandan, dar l-a şi transformat într-un invitat permanent la el la masă. Astfel, argentianul s-a îndrăgostit de specialităţi culinare făcute în Maramureş de mama lui Bilă.

"Doamna trimite mereu pachete de la Sighetul Marmaţiei, iar «Bilă» mă cheamă la el acasă şi le mănâncă de fiecare dată împreună cu mine. Să-i dea Dumnezeu sănătate mamei lui! Găteşte de nota 10!", a mărturisit sud-americanul, căruia îi plac sărmalele cu mămăliguţă, salata de vinete, murăturile şi slănina.

Acum, după combinaţiile mortale de pe Ibrox Park, Brandan aşteaptă următoarea invitaţie: "I-am dat o pasă perfectă la golul de 1-1. Trebuie să dea o masă!".

Juan Pablo e regele lui Brandan

Pablo Daniel Brandan are un susţinător înfocat. Juan Pablo, băieţelul de aproape doi ani al mijlocaşului argentinian, care este nelipsit de la cele mai importante partide ale Unirii. Brandan îşi iubeşte fiul la nebunie.

O dovadă în acest sens este şi tatuajul pe care el şi l-a făcut pe gamba piciorului stâng: o coroană regală, deasupra căreia stă scris numele băieţelului. Mesajul transmis de respectivul desen este următorul: "Juan Pablo este regele meu".

Mai multe