Braşov: Arestat 30 de zile, pentru că şi-a hăcuit iubita cu un cuţit de bucătărie
21 iulie 2010 16:35
Actualitate
Ultima actualizare:
Era cunoscut de toţi vecinii ca un om foarte violent şi concubina lui a fost bătută în repetate rânduri de acesta. Braşoveanul nu avea însă antecedente penale. Ultima lui faptă a fost totuşi mult prea gravă pentru a mai putea fi lăsat în libertate.
„Pe fondul unui conflict spontan şi al consumului de băuturi alcoolice, a lovit-o, în zona abdomenului, cu un cuţit de dimensiuni mari (lungimea lamei de aproximativ 12 cm), pe concubina sa, A.A, în vârstă de 55 de ani. În prezent victima este internată la Spitalul Judeţean Braşov", spune procurorul Carmina Reit, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov.
Bărbatul este acuzat de tentativă la omor şi riscă ani buni de închisoare