Brenciu s-a dat în spectacol la «Vocea României»
Aseară, sezonul al doilea „Vocea României" (PRO TV) a început în forţă! Antrenorul Horia Brenciu (40 de ani) a rămas desculţ pe scenă, de dragul unei concurente, lăsând mască atât publicul, cât şi pe cei trei colegi de jurizare: Loredana, Smiley şi Marius Moga.
Emisiunea a fost plină de picanterii, dar de departe cea mai tare e una marca Brenciu.
El a adus-o în echipa lui pe Maria Cojocaru, o tânără din Sibiu care a întors toate cele patru scaune la doar câteva momente după ce a început să cânte.
Pentru a o convinge să intre în echipa sa, antrenorul Horică a mers până-n pânzele albe: întrucât Maria a cântat desculţă, Brenciu nu a ezitat să se descalţe şi apoi s-a plimbat dintr-o parte în alta pe scenă, enumerând motivele pentru care ar trebui să fie ales.
Scena a făcut deliciul tuturor, căci Horia n-avea nici şosete în picioare.
Tot în emisiunea de aseară, Horia i-a făcut ochi dulci şi unei concurente din Târgovişte, Izabela Simion (21 de ani).
Cu Izabela Simion a dansat şi apoi a luat-o în braţe
Fata i-a făcut o declaraţie de neuitat artistului: „Je t'aime" (Te iubesc, n.r.), iar momentul s-a încheiat cu un dans între cei doi.
Pe Maria Alexievici a îmbrăţişat-o după ce ea i-a spus “nenea Brenciu”
După prima ediţie, Horia Brenciu şi Loredana au deja trei concurenţi, iar Smiley şi Moga câte doi.
Va deveni tătic de fetiţă în noiembrie
Antrenorul de la Vocea României se pregăteşte să devină tătic în luna noiembrie.
Iubita lui, Alice Dumitrescu (44 de ani), este însărcinată cu primul lor copil, o fetiţă.
Brenciu are mari emoţii, căci se teme ca nu cumva bebeluşul să se nască în timp ce el se va afla pe scena Sălii Palatului, la 29 noiembrie, când artistul şi al său band vor susţine un megaspectacol.