Brigitte Sfăt în ring cu Daniel Niţoiu, vineri, la «Dansez pentru tine»

10 noiembrie 2010 13:21   Actualitate
Ultima actualizare:

Brigitte Sfăt şi prezentatorul Ştirilor Pro TV de la ora 13.00, Daniel Niţoiu, vor dansa în stil bollywoodian vineri seară, în interes caritabil, la emisiunea "Dansez pentru tine", informează Pro TV.

Brigitte şi Daniel vor spune în paşi ritmaţi de dans o poveste plină de veselie, optimism şi gingăşie tipic indiană, presărată cu sincroane energice care să-i poarte noroc micuţei Kassandra, conform Pro TV, citat de Mediafax.

În vârstă de numai 5 ani, fiica adoptată a fostului internaţional Iosif Rotariu şi soţia lui, Dana, nu îşi poate folosi mâinile şi un picior, iar maxilarul necesită o operaţie imediată, asta după ce a suferit numeroase bătăi din partea bunicii biologice.

Mama ei a abandonat-o şi fetiţa a devenit o povară pentru bunica în grija căreia a rămas. Fără milă, femeia a chinuit-o teribil: a zdrobit-o în bătaie până i-a rupt oasele, a ars-o cu ţigara şi aproape a lăsat-o să piară de foame şi a aruncat-o de la etajul al treilea.

"Din ancheta medico-legală reiese că nu era un punct nelovit pe corpul ei. Era arsă cu ţigara şi îi fusese turnat acid sulfuric pe faţă", povesteşte Dana Rotariu.

Până acum, soţii Rotariu au cheltuit 40.000 de euro, însă greul abia acum începe. Kassandra mai are nevoie de trei intervenţii, pe care le poate face doar în străinătate, la Strasbourg.

Kassandra nu este singurul copil adoptat de soţii Rotariu. Cu trei ani în urmă, Iosif şi Dana l-au înfiat pe Cristian, în vârstă de 7 ani, un băieţel bolnav de diabet. Familia Rotariu are şi doi copii naturali, Roberto, în vârstă de 20 de ani, şi Romina, în vârstă de 25 de ani.

Mai multe