Bucureştiul, capitala europeană cu cel mai rapid internet

9 decembrie 2014 19:19   Actualitate
Ultima actualizare:

Bucureştiul ocupă locul întâi într-un clasament al capitalelor europene după viteza medie a conexiunii la internet, depăşind oraşe ca Paris, Londra sau Berlin, potrivit unui studiu întocmit de furnizorul britanic de servicii de broadband Hyperoptic.

Locuitorii capitalei României beneficiază de o viteză medie de download de 81,18 Mbps, se arată în clasamentul Hyperoptic, care include 33 de capitale europene. Cifrele se referă atât la internetul utilizat de companii, cât şi de gospodării. Parisul, cu o viteză medie de 78,15 Mbps, se situează pe locul al doilea, urmat de Vilnius (Lituania) cu 60,14 Mbps, Stockholm (Suedia) cu 58,37 Mbps şi Berna (Elveţia) cu 51,19 Mbps, potrivit mediafax.ro.

Cu o viteză medie de 26,29 Mbps, Londra ocupă locul 26 în clasament, în urma Berlinului (26,51 Mbps), Varşoviei (26,68 Mbps) şi Bruxelles-ului (28,51 Mbps).

Capitala Greciei se situează pe ultimul loc, cu o viteză de numai 9,45 Mbps, la mică distanţă de Nicosia (Cipru), cu 9,58 Mbps.

Mai multe