Bulgaria: 15.000 de permise de conducere sunt acordate ilegal în fiecare an
"Potrivit unei statistici neoficiale, 15.000 de şoferi (pe an - n.r.) îşi cumpără permisul. Sunt potenţiali criminali", a declarat ministrul într-un interviu la postul naţional de radio.
Accidentele rutiere se soldează într-adevăr cu circa 1.000 de morţi şi 10.000 de răniţi pe an în această ţară cu numai şapte milioane de locuitori. Ministrul Ţvetkov spune că multe şcoli de şoferi propun la preţuri reduse cursuri mai scurte, în loc să asigure cele 31 de ore cerute prin lege.
Guvernul a propus amendamente la legea care reglementează circulaţia rutieră, astfel încât maşinile şcolilor auto să fie echipate cu un sistem de supraveghere video.
Proba scrisă ar urma să devină anonimă, iar maşinile examinatorilor vor fi echipate cu camere video pentru a elimina riscurile manipulării examenului de obţinere a permisului auto.
Pe de altă parte, ministrul a anunţat o înăsprire a controlului în atelierele pentru inspecţia tehnică a vehiculelor, unde datele calculatoarelor pot fi în prezent modificate, iar abaterile se vor solda cu urmăriri penale.
Citeşte şi: