Bumbescu: "Lucescu e obsedat pentru că n-a antrenat Steaua"

8 mai 2010 11:18   Actualitate
Ultima actualizare:

Adrian Bumbescu, "Colonelul" din apărarea Stelei '86, s-a declarat deranjat că Mircea Lucescu vorbeşte în termeni nu tocmai cordiali de echipa din Ghencea.

"Am avut o echipă minunată, care s-a pregătit intens, cu toate că Mircea Lucescu spunea că echipă din '90 a lui Dinamo a fost mai mare decât cea a Stelei din '86. Vreau să spun că Ceauşescu nu putea să ne ajute pe plan internaţional şi nici măcarpe plan intern, cu toate că îl aveam pe Valentin lângă noi. După finala de la Sevilla, Lucescu a intrat peste noi să ne ia în braţe. Îl respect foarte mult pe Mircea Lucescu. În 1987 chiar l-am declarat cel mai bun antrenor din România, iar Emerich Ienei s-a supărat pe mine. Nu trebuia să facă acest lucru. De multe ori vorbeşte de rău Steaua. Probabil că e obsedat pentru că nu a antrenat Steaua. Astfel de răutăţi nu au ce cauta în fotbal. Nu se poate păta numele Stelei şi al acelor oameni minunaţi, începând de la maseur până la ultimul om", a declarat Adrian Bumbescu la Sport Total FM.

Mai multe