Câinele erou, căzut la datorie în masacrul din Tunis

19 martie 2015 22:20   Actualitate
Ultima actualizare:

Ovaţionat pentru sacrificiul său! Akil, un câine poliţist ciobănesc german, în vârstă de numai un an şi jumătate, a căzut la datorie atacând teroriştii care au ucis 21 de oameni la Muzeul Bardo din Tunis.

Akil, căţelul erou, a fost aplaudat de o mulţime de oameni care striga “bravo”, miercuri, după masacru, când trupul său însângerat a fost scos din muzeul Bardo.

În haosul creat de atacul terorist, căţelul care făcea parte din Brigada Al Anyab, ce asigura securitatea, s-a năpustit asupra atacatorilor care l-au ciuruit cu gloanţe. Grozăvia a început în jurul orei 12.30 (p.m.), când grupurile de turişti străini coborau din autocare pentru a admira mozaicurile din timpul romanilor din muzeu.

“Nimeni nu mişcă”, au urlat teroriştii îmbrăcaţi în uniforme militare, înarmaţi cu puşti Kalaşnikov şi grenade, imediat ce au coborât dintr-o maşină. Îndată au început să tragă în zecile de turişti, care fugeau în disperare spre muzeu. Ţipau, tremurând de groază din toate încheieturile, în timp ce persoanele dragi cădeau secerate sub ochii lor. Teroriştii au dat buzna în sălile elegante unde au luat ostatice peste 100 de persoane.

Trei ore a durat calvarul lor, până ce forţele de securitate au trecut la lupta cu teroriştii. Aflat în misiune, Akil i-a atacat, dar a fost ucis în timpul schimburilor de focuri. 18 turişti au fost omorâţi, 5 japonezi, 4 italieni, 2 columbieni, 2 spanioli, 2 britanici, 1 australian, 1 francez şi 1 polonez. De asemenea, au pierit 3 tunisieni, un poliţist, un paznic şi o persoană care făcea curăţenie. Peste 40 de oameni au fost răniţi, erau plini de sânge, dar fericiţi la culme că au scăpat cu viaţă. Cei doi atacatori, care au fost ucişi de comandourile de poliţie, se numeau Yassine Abidi şi Hatem Khachnaoui, cu vârste de 20 de ani, ambii suspectaţi a fi membri ai reţelei teroriste Al-Qaeda. Autorităţile tunisiene au arestat alte 9 persoane, acuzate că au avut legături cu atentatele.

Atac la restaurant soldat cu doi morţi

Mai multe persoane au fost ucise miercuri într-un incident armat care a avut loc într-un restaurant din oraşul Göteborg din sud-vestul Suediei. Mai multe persoane au fost împuşcate, dintre care două, cu vârste de 20, respectiv 25 de ani, şi-au pierdut viaţa şi între 10 şi 15 persoane au fost rănite. Clienţii se uitau la un meci de fotbal când câţiva atacatori înarmaţi cu puşti automate au dat buzna înăuntru şi au început să tragă. Au fugit cu o maşină şi sunt căutaţi de poliţie. Autorităţile exclud că ar fi fost un atentat terorist. Se fac intense investigaţii, existând indicii că atacul ar fi fost pus la cale de o bandă de infractori.

Mai multe