«Câini-soldaţi», învăţaţi să descopere bombe
Câinii pregătiţi la fosta unitate militară Vlădeşti, din Râmnicu Vâlcea au fost folosiţi, preventiv, anul trecut pe Otopeni, pentru a depista un eventual atac terorist, la sosirea oficialităţilor la Summitul NATO.
Sute de „câini soldaţi" sunt pregătiţi pentru detectarea materialelor explozive şi pentru pază, la fosta unitate militară Vlădeşti, din Râmnicu Vâlcea.
Animalele au parte de antrenamente grele
Numai patrupedele cu temperament liniştit pot fi antrenate pentru detectarea bombelor, dar doar trei câini din 30 îndeplinesc această condiţie.
„Sunt folosiţi, în general, pentru a verifica maşinile. În clipa în care câinele se aşează în poziţia şezut, înseamnă că în autoturism este material explozibil", a precizat căpitanul doctor Marius Panait, comandantul centrului.
Doar trei câini din 30 au abilităţile necesare de a deveni “soldaţi”
După împlinirea vârstei de trei luni, căţeluşii sunt distribuiţi conductorilor pentru predresaj, după care se face o preselecţie pe categorii de serviciu. De la vârsta de un an, începe dresajul pe cele două specializări.
„Un câine format pentru depistarea materialelor explozive are parte de o pregătire mai grea", a spus Marius Panait.
Conductorii lucrează şase ore zilnic cu fiecare câine. Hrana, gătită sau rece, pentru un câine costă 5 lei pe zi, iar după dresaj, de la vârsta de doi ani, animalele sunt folosite în serviciu şapte ani, după care sunt scoase la licitaţie.