Calamar gigant descoperit aproape mort de trei pescari

4 iulie 2011 14:31   Actualitate
Ultima actualizare:

Exemplarul a fost descoperit de pescari duminică dimineaţa, plutind aproape mort la 20 de kilometri de Portul Salerno (Florida). “Era ceva ce nu am mai văzut niciodată în vieţile noastre. Nu părea să fie mort, tentaculele încă mişcau când ne-am apropiat”, a declarat pentru National Geographic Robert Benz, unul dintre pescari. Specialiştii nu au fost uimiţi de descoperire şi au declarat că în Ocean există exemplare care pot cântări şi o tonă.

Cu toate astea, ei au acum prilejul de a studia în premieră un astfel de calamar, care poate fi admirat în Muzeul de Istorie Naturală Florida din Gainesville.

Gigantul calamar, una din cele mai mari nevertebrate din lume, poate atinge o lungime de 18 metri şi poate cântări aproape o tonă. Calamarul găsit duminică are doar opt metri lungime şi 90 de kilograme. “Sunt animale extrem de rare. Nu le vedem mereu căci ele stau în ape foarte adânci. Specimenul de faţă nu pare să fi fost atacat, chiar dacă îi lipseşte un tentacul. În general, în ceea ce priveşte cefalopozii – calamarii,  caracatiţele sau sepiile – atât femela, cât şi masculul mor la scurt timp după ce se reproduc ” susţine paleontologul Roger Portell, cel care se ocupă de studiul calamarilor din Atlantic.

Unul dintre pescari, Benzer, a mărturisit că a ţinut să aducă acest calamar la mal şi să anunţe autorităţile, altminteri nimeni nu l-ar fi crezut. “Nimeni nu crede ce spune un pescar”, adaugă el. La muzeul, specialiştii s-au pus pe treabă. Aceştia i-au injectat “uriaşului” Formalin, pentru conservare, şi l-au pus într-o soluţie chimică, până la concluziile finale.

Mai multe