Calendar ortodox 2021, 3 noiembrie. Sfinții zilei: Sfinții Mucenici Achepsima episcopul, Iosif preotul și Aitala diaconul
Sfinții Mucenici Achepsima episcopul, Iosif preotul și Aitala diaconul sunt prăznuiţi la data de 3 noiembrie în Calendarul ortodox. Sfinții Mucenici Achepsima episcopul, Iosif preotul și Aitala diaconul sunt între sfinții zilei, cinstiţi de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2021, pentru data de 3 noiembrie.
În Persia, în cetatea Naesson, păstorea un episcop evlavios pe nume Achepisma. El a făcut numai fapte bune întreaga lui viaţă a postit şi s-a rugat şi nici după ce a împlinit 80 de ani nu a ostenit. Ci îşi păstorea cu credinţă şi râvnă turma ce-i fusese încredinţată. Înainte de a suferi martiriul său a venit la el un copil şi i-a spus că va muri după torturi nemăsurate şi chinuri îndelungate suferite pentru Hristos. Pentru că era lângă el un episcop al unei cetăţi apropiate acela l-a întrebat şi el pe copil dacă ştie ce soartă va avea. Copilul i-a răspuns că el nici măcar nu îşi va mai revedea cetatea şi va muri pe drum, în satul Etradat”. Prorocia s-a întâmplat întocmai pentru amândoi episcopii, unul a murit în drum spre casă, iar celălalt a primit coroana muceniciei din partea împaratului Savorie. Acesta îi prigonea pe creştini cu osârdie, oamenii lui îi omorau fără cruţare, îi căutau peste tot pe unde se ascundeau, îi torturau şi-i omorau. Împăratul avea un eunuc, Azadis, slujitor credincios, care s-a dovedit a fi creştin şi a căzut sub sabia păgânilor. Împăratul a fost mişcat de pierderea slugii credincioase şi a oprit prigoana creştinilor de rând, urmând să fie ucişi numai cei ce o răspândesc şi cei ce se dovedesc a fi învăţaţi. Episcopul Achepisma a intrat pe mâna prigonitorilor şi aceştia l-au bătut şi torturat apoi l-au aruncat în temniţă pentru a renunţa la credinţa sa. A doua zi au fost capturaţi preotul Iosif şi diaconul Aitala, amândoi credincioşi drepţi şi evlavioşi cu viaţă şi râvnă ascetică dar cu mintea şi vorba ascuţite ca o sabie cu două tăişuri. Ei au fost supuşi la torturi greu de imaginat deoarece erau conduse de un vrăjitor, care după ce a obosit chinuindu-i i-a aruncat în temniţă pentru trei ani interzicând cu poruncă grea să fie ajutaţi sau hrăniţi învreun fel. Au supravieţuit chiar prin mila temnicerilor cărora nu le venea să creadă văzănd atâta putere şi cum sfinţii îndurau totul cântând psalmi şi spunând rugăciuni. După trei ani a venit în vizită Sapor împăratul însoţit de mai marele vrăjitorilor, Ardasabor. Ei au cerut să-i vadă pe creştini şi au încercat iar să-i convingă să renunţe promiţând că vor scăpa de chinuri şi temniţă. Când au văzut că tot nu renunţă, pe Achepisma l-au biciuit, i-au tăiat capul şi l-au aruncat la câini. Câinii nu s-au atins de trupul lui şi după trei zile, când străjerii nu erau atenţi, creştinii i-au luat trupul sfânt şi l-au îngropat cu cinste.
Apoi a fost rândul lui Iosif să pătimească iar Aiala a pătimit şi a îndurat şi mai mult. Ei au fost apoi mutaţi în cetatea Avril, unde o femeie credincioasă pomenită cu numele de Sinandulia a plătit bani grei şi a reuşit să-I îngrijească şi să-i hrănească.
Apoi s-a schimbat guvernatorul oraşului şi a fost numit Zvrot. Acesta a aflat de creştinii pe care-i are în custodie şi a început noi chinuri asupra lor. După ce i-a chinuit în fel şi chip a pus armata să aducă pe creştini şi i-a forţat să-i ucidă cu pietre. Trupul Sfântului Iosif a fost îngropat cu pietre şi păzit de oşteni ca să nu fie cinstit de creştini. Aşa că a venit un cutremur mare şi foc din cer. Când s-a risipit praful trupul sfântului a fost de negăsit. Pentru ca să nu se repete minunea, diaconul Aitala a fost dus şi ucis cu pietre în altă cetate, Patrias iar călugării din apropiere au venit noaptea şi i-au luat trupul şi l-au îngropat cu cinste. Pe locul unde a fost îngropat a crescut un copac de mirsină la care veneau mulţi bolnavi şi se vindecau de neputinţe, dar şi de acesta au prins veste păgâni aşa că au venit şi l-au tăiat. Lumea a venit în continuare la locul acela, cântau şi se rugau şi uneori vedeau o lumină cerească strălucind şi îngerii cântând şi slăvind pe Dumnezeu.
Troparul Sfinţilor Mucenici Achepsima, episcopul, Iosif, preotul şi Aitala, diaconul
Glasul al 4-lea
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nesctricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Condacul Sfinţilor Mucenici Achepsima, episcopul, Iosif, preotul şi Aitala, diaconul
Glasul al 2-lea
Cele de sus căutând de tot necazul ne izbăvim, de Dumnezeu Născătoare
Cele Dumnezeieşti de Taină le-ai învăţat, înţelepte, cu cinste, jertfă primită ai fost, de Dumnezeu fericite. Că paharul lui Hristos ai băut cu mărire, Sfinte Achepsima, cu cei împreună pătimitori cu tine, rugându-te neîncetat pentru noi toţi.
La 3 noiembrie în calendarul ortodox 2021 se mai pomeneşte
- Sfinţirea bisericii Sfântului şi Marelui Mucenic Gheorghe din Lida şi aşezarea sfintelor lui moaşte în ea;
- Sfântul Cuvios Achepsima;
- Sfântul Cuvios Teodor, episcopul Arghirei;
- Sfinţii Mucenici Sever, Androna, Teodot şi Teodota;
- Sfântul Cuvios Ilie;
- Nouă sfinţi mucenici;
- Douăzeci şi opt de sfinţi mucenici;
- Sfântului Ahemenid Persul, mărturisitorul.