Campionul Cătălin Cazacu zâmbeşte din nou, după o perioadă grea din viaţa lui

19 decembrie 2012 16:37   Actualitate
Ultima actualizare:

E mai fericit ca niciodată! Asta chiar dacă în ultima perioadă a avut de furcă din cauza fostei sale iubite! Supercampionul naţional de motociclism Cătălin Cazacu (28 de ani) iubeşte şi este iubit, iar Sărbătorile îl găsesc amorezat până peste urechi.

Ultimele trei săptămâni i-au dat dureri de cap. S-a trezit implicat fără voia lui într-un scandal şi acuzat pe nedrept. Până la urmă, a dovedit că toată povestea în care a fost târât a fost o înscenare din partea fostei sale iubite, Bianca Jurcă, cea care se pare că nu se poate obişnui cu ideea că l-a pierdut de tot pe Cătălin Cazacu.

Pe scurt, campionul moto a fost acuzat de fosta iubită că ar fi agresat-o, recent, într-un club din Timişoara, acolo unde Cazacu locuieşte. Ulterior, motociclistul a reuşit să demonstreze că totul a fost un scenariu prost, menit să-l denigreze. El şi-a filmat fosta iubită beată în vreme ce venise acasă la el, tamnisam, şi în care ea îi declara dragostea. Toată tărăşenia a fost prezentată la emisunea “Poveştiri adevărate”, de la ACASĂ.

Acum, apele s-au liniştit. Surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat, pentru Click!, că supercampionul a fost foarte stresat de faptul că moralitatea lui a fost pusă la îndoială şi că fosta lui iubită a tot încercat, pe orice cale, să-l facă să revină la ea.

Cătălin e un om minunat, are un suflet extraordinar şi toată Timişoara are numai cuvinte de laudă la adresa lui. Acum, se iubeşte cu o femeie care-l face cu adevărat fericit. El e un tip discret, nu-i place să iasă în faţă cu viaţa lui privată, ci cu rezultatele de la competiţiile de motociclism. În plus, există un tip, pe nume Sergiu Barboni (cel care a participat la emisiunea “Burlacul”, n.r.), care tot îl şicanează. Nu ştiu de ce nu-l lasă în pace pe Cătălin, mai ales că la noi în oraş (Timişoara, n.r.), orientarea sexuală a acestui Sergiu e pusă la îndoială. Sergiu a fost cu Bianca Jurcă, înainte ca ea să fie cu Cătălin, dar nu înţeleg ce are cu el, îl tot şicanează. Dar asta e. Oricum, Cătălin e fericit cu iubita lui actuală, se ocupă de campanii de caritate, de proiecte şi de afaceri, nu îi stă mintea la prostiile astea”, a declarat un apropiat de-al lui Cazacu.

De altfel, Cătălin este un tip foarte ocupat. Pe lângă faptul că îşi va deschide, în primăvară, o super-pensiune la Divici, o zonă superbă de lângă Moldova Nouă, el se implică în multe campanii caritabile. Recent, şi-a donat casca şi mănuşile pentru a ajuta un copilaş bolnav, în cadrul campaniei “Din inimă pentru viaţă – Cântăm pentru Sebastian”, iniţiată de fotomodelul Nelly Năstase, despre care se zvoneşte că ar fi femeia care-l face fericit pe Cazacu.

Mai multe