Carmen Harra apelează la ajutorul fundaţiei lui Hillary Clinton pentru a-l da pe Capatos în judecată
Clarvăzătoarea Carmen Harra a anunţat că îl va acţiona în judecată pe Dan Capatos, prezentatorul emisiunii "Un show păcătos".
După ce, timp de trei zile, Dan Captos şi invitaţii săi au avut-o pe Carmen Harra drept subiect de discuţie, deşi această nu a fost prezentă în platou şi nu a mai dorit să intre în legătură telefonică directă, prezicătoarea spune că îi da în judecată atât pe Dan Capatos şi pe Mircea N.Stoian, cât şi pe invitaţii acestora, printre care se numără Mara Bănică şi Serghei Mizil.
Decisă să-şi apere onoarea lezată de prezentatorul în cauză, Carmen vrea să-l dea în judecată pe celebrul prezentator. Dan Capatos a citit anunţul publicat de ziarul Ring cu câteva ore înainte de intrarea în emisie.
"Lumea nu ştie că cei de la emisiunea lui Dan Capatos m-au sunat aproape încontinuu timp de trei zile, din 30 în 30 de secunde, după ce le-am spus foarte clar că nu vreau să particip la emisiunea lor pentru că eu consider că ei nu sunt fairplay şi că, după părerea mea, ei nu sunt jurnalişti. Apoi mi-au trimis 480 de SMS-uri, ore în şir. Trei zile la rând nu mi-am putut folosi telefonul să vorbesc cu prietenii şi cu familia. Asta în SUA se cheamă hărţuire. M-au terorizat mental! N-ai voie să faci aşa ceva, fiecare om are viaţa lui! Dacă ai văzut că nu ţi se răspunde, încetezi. Nişte oameni normali de la orice staţie de televiziune din lume nu pot tortura ore în şir un om luându-i dreptul să-şi folosească telefonul (...) Probabil şi-ar fi dorit să clachez mental", a spus Carmen Harra într-un comunicat remis ieri.
Totodată, clarvăzătoarea a menţionat că, în numele asociaţiei "Vital Voices", fondată de Hillary Clinton, va apela la ajutorul american pentru a-i acţiona în judecată pe Capatos şi Mircea N. Stoian, acuzaţi, printre altele, că i-au distrus echilibrul psihic.
Citeşte şi:
Carmen Harra: «Am învăţat să vă iubesc chiar dacă mă împroşcaţi cu noroi»
Capatos îşi bate joc de Carmen Harra! A făcut un «muzeu» închinat clarvăzătoarei - FOTO
Titus Andrei: «Este posibil ca Alexandra, fiica lui Carmen Harra, să fie fiica mea»