Carmen Harra: «Băsescu are probleme cu ficatul şi inima. La anul nu va mai fi preşedinte»

4 noiembrie 2010 10:40   Actualitate
Ultima actualizare:

Preşedintele ţării împlineşte astăzi 59 de ani, dar viitorul nu sună bine în opinia celebrei prezicătoare Carmen Harra. Aceasta a anunţat că Băsescu nu-şi va duce la capăt mandatul de preşedinte, urmând ca în ianuarie sau mai 2011 să fie dat jos.

Iată cum s-au transformat viziunile clarvăzătoarei în cuvinte:

„După 4 noiembrie (ziua de naştere a preşedintelui), Traian Băsescu intră într-un sfârşit de ciclu şi apar problemele de la care i se va trage şi dărâmarea de la preşedinţie în 2011.

I se vor închide drumurile şi nu va primi ajutor din nicio direcţie. Văd foarte multă opoziţie şi din rândul oamenilor care, la un moment dat, erau de partea lui Traian Băsescu.

Sunt probleme grave contra lui. Totul se va finaliza fie în ianuarie 2011, fie în mai 2011. Şansele de a-şi finaliza acest mandat sunt aproape zero.

Traian Băsescu are probleme cu ficatul şi inima, dar nu boala va fi adevărata cauză. Revoltele de stradă există şi se vor accentua.

La conducere vine un om tânăr, de vreo 40 de ani. În anul 2018 va candida o femeie", a spus Carmen Harra pentru Ring.

Mai multe