Carmen Şerban: «Nu semnaţi mărturii mincinoase, riscaţi să faceţi puşcărie!»
30 aprilie 2012 16:58
Actualitate
Ultima actualizare:
Carmen Şerban nu mai vrea să vorbească despre acuzaţiile de lesbianism pe care i le-a adus tânăra pe care ea cândva o ajutase.
"Nu vă spun decât atât: Poliţia îşi face treaba. Rezolv problema pe calea justiţiei şi am încredere în instituţiile abilitate. Nu semnaţi mărturii mincinoase, riscaţi să faceţi puşcărie", i-a atenţionat cântăreaţa pe cei care se gândesc să facă rost de bani pe căi necinstite.
Cum pentru ea scandalul este ca şi încheiat, îşi vede în continuare de carieră, având concerte atât în România, cât şi în străinătate. Carmen a dezvăluit în emisiunea "Happy Hour" că va cânta din nou la Londra, dar şi în Spania.