Cartofii româneşti: şi scumpi, şi buboşi

27 februarie 2011 15:52   Actualitate
Ultima actualizare:

Chiar în „patria cartofului", în judeţele Braşov şi Covasna, putregaiul a lovit culturi întregi. Situaţia este deosebit de gravă pentru că bacteria apărută în zonă se extinde cu rapiditate şi nu poate fi oprită prin stropirea cu pesticide.

Putregaiul inelar, cum este numită popular maladia, atacă neobservată până la recoltă. „A venit ca o bombă. Noi nu am cunoscut până acum o astfel de boală. Nu numai că ne distruge economic, dar dispare şi şansa de producere a cartofului de sămânţă", a declarat Ion Bujgoi, inginer agronom, pentru PRO TV.

Direcţia Agricolă Braşov confirmă prezenţa putregaiului inelar în zonă. „Sunt afectate peste 14 hectare din mai multe localităţi din judeţ, iar cultivatorilor li s-a retras certificatul de calitate a produsului", a declarat Călin Achim, director la Direcţia Agricolă Braşov.

Asta înseamnă că aceşti producători nu mai pot vinde cartofii, dar marfa de proastă calitate a ajuns în piaţă, deşi comercianţii nu recunosc. Specialiştii spun că nu vor fi afectaţi consumatorii, dar este obligatorie o carantină a terenurilor şi depozitelor.

Pentru o perioadă de patru ani pământul trebuie lăsat liber de culturi, trebuie să se dezinfecteze utilajele, să se decontamineze depozitele etc., pentru că boala se transmite uşor: prin sămânţă, sol, utilaje agricole, animale, apă etc. Până una-alta, preţul unui kilogram de cartofi a depăşit 2,5 lei şi se anunţă noi majorări.

Mai multe