Casă invizibilă pe bază de oglinzi, construită în copac - FOTO

25 iulie 2010 14:35   Actualitate
Ultima actualizare:

Mai mulţi arhitecţi şi designerii suedezi au construit o casă în copac, sub forma unui cub de oglinzi ce este aproape invizibil ochiului uman, fiind greu distins faţă de restul peisajului forestier.

Iniţial s-a spus că este un proiect imposibil de materializat, rămânând la stadiul de imagine modificată în Photoshop, după cum spuneau criticii. Iar acum când cei de la "Treehotel" au construit cele şase case din copaci, cârcotaşii au rămas cu vorbele iar arhitecţii au dovedit că unul dintre cele mai ambiţioase proiecte poate fi realizat.

Amplasat într-un din vastele păduri suedeze, la o distanţă de 65 de kilometri de Cercul Polar, "Hotelul din Copac" a fost gândit şi construit pentru a oferi clienţilor o deplină comuniune cu natura, s-a avut în vedere protecţia mediului şi în plus toate unităţile asigură o provelişte de neuitat.

Camerele sunt realizate integral din masă lemnoasă reciclabilă, energia este asigurată de panouri solare, încălzirea se face prin podea iar la baie s-a optat pentru o toaletă ecologică ce incinerează orice tip de resturi.

Prima şi poate cea mai spectaculoasă casă din copac realizată până acum este cubul din oglinzi, ai cărui pereţi reflectă perfect imaginea mediul încpnjurător.

"Totul va fi reflectat perfect de panourile cu latura de 4 metri ai cubului de oglinzi - arborii, păsările, norii, soarele totul se va oglindi în această locuinţă, făcându-l invizibil. Iar pentru ca păsările din pădure să nu se lovească de cub, va fi aplicat un film special pe care zburătoarele îl vor pute observa", a explicat Kent Lindvall, unul dintre prorpietarii "Hotelului din Copac".

Mai multe