Cătălin Botezatu: «Ca să arăt bine urmez tot felul de diete»

5 noiembrie 2012 8:59   Actualitate
Ultima actualizare:

Cătălin Botezatu știe că imaginea este foarte importantă în showbiz, însă recunoaște că este un gurmand.

Creatorul de modă mărturisește că mănâncă mult şi că, în ultima vreme, a ajuns la sala de fitness doar ca musafir.

„Recunosc, sunt gurmand. Mănânc foarte mult şi nu mă pot abţine de la dulciuri. Ca să arăt însă bine urmez tot felul de diete. După o anumită vârstă, excesele lasă urme. Când vine însă vorba de gătit, nu mă pricep deloc. La mine în bucătărie nu s-a gătit niciodată. E important însă că ştiu să aprind aragazul la nevoie. N-am deloc talente culinare. Ştiu să fac ochiuri şi toastul cu cartofi prăjiţi îmi iese. Mi-aş dori să am mai mult timp să ajung la sala de sport. În ultimele şapte luni am fost la sală doar în vizită", a declarat Cătălin Botezatu pentru „D-Paparazzi", emisiunea prezentată de Adelina Pestriţu la Kanal D.

Mai multe