Cătălin Botezatu: «Nu m-aş uita niciodată la minore»

20 aprilie 2012 5:51   Actualitate
Ultima actualizare:

Designerul mărturiseşte că de-a lungul timpul a avut parte de avansurile unor fete minore, dar nu dat niciodată importanţă acestora.

"Chiar dacă, de-a lungul timpului, s-au dat la mine mai multe minore, nu m-aş uita niciodată la ele. Respect organizaţiile care susţin minorii, dar să faci dintr-o chestiune de genul acesta atâta tevatură mi se pare mult prea mult. N-am hărţuit niciodată vreo femeie, cu atât mai puţin vreo minoră. Mi se pare o tâmpenie să fiu acuzat pentru o glumă! Dacă tot s-au trezit unii să mă acuze, să aducă şi dovada. Dar n-au de unde, pentru că totul a fost o glumă!”, a declarat el pentru ziarul Ring.

Invitat săptămâna aceasta în emisiunea "Te pui cu blondele", Bote a fost întrebat de una dintre concurente care a fost cea mai mică persoană cu care a întreţinut relaţii sexuale.

Deşi nu a vrut să spună, moderatorul Dan Negru l-a tras de limbă, astfel că acesta a făcut într-un final mărtuirisrea datorită căruia a fost reclamat la CNA de către FONPC (Federaţia Organizaţiilor Neguvernamentale pentru Copii)

„Aproape 14 ani. Dar jur că n-arăta de 14 ani",a  spus el în show-ul de divertisment de la Antena 1.

Citeşte şi:

Botezatu, despre reclamaţiile de sex cu o minoră: «A fost o glumă pentru rating»

Emisiunea în care Botezatu ar fi spus că a întreţinut relaţii sexuale cu o minoră, în vizorul CNA

Cătălin Botezatu, acuzat de sex cu minore

Mai multe