«Căuta prin cimitir lucruri care să-l facă invizibil»

20 ianuarie 2011 18:58   Actualitate
Ultima actualizare:

„Suntem gemeni, iar la noi se mai transmit anumite trăiri. Când se presupune că a avut loc omorul, nu am avut nici un sentiment, nimic. În schimb, când a fost arestat, simţeam că tremura carnea pe mine", spune Jimmy Deli-Iorga, fratele lui Giani.

El spune că fratele lui se schimbase în ultimul an. „Era mai agitat şi mereu pe fugă. Pe unde îl vedeam, el se grăbea. Mergea greu cu piciorul lui rănit, dar mă asigura că totul este în regulă", povesteşte acesta. El este de părere că fratele său intrase într-un anturaj mai ciudat şi spune că avea mai mereu nevoie de bani.

Vezi şi:

Giani Deli-Iorga vrea în libertate

Declaraţie-şoc a mamei lui Bogdan Mitu: «Giani a mâncat în camera unde era cadavrul bătrânului»

Martorul tragediei de la Cernavodă, abuzat de anchetatori

Jimmy l-a cunoscut şi el pe Bogdan Mitu, tânărul care şi-a înecat soţia în apa canalului şi care în prezent este dat dispărut. Amintirile despre Bogdan nu sunt tocmai plăcute.

„Eu m-am detaşat de grupul lor când am văzut ce fel de om este Bogdan", mărturiseşte Jimmy. Bogdan, povesteşte el, citea tot felul de cărţi de filosofie, religie, spiritism.

„La un moment dat spunea că vrea să devină invizibil şi căuta tot felul de lucruri ciudate pentru a face asta: mustăţi de pisici, căuta mereu ceva în cimitir. Era ciudat rău", povesteşte Jimmy Deli-Iorga.

«Bogdan avea putere asupra lui Giani»

Nici tatăl gemenilor nu are o părere mai bună despre Bogdan Mitu. Mihai Deli-Iorga spune că atunci când îl vede pe acesta la televizor se sperie.

„Eu nu cred că este înecat. E plecat în afară. Se pare însă că avea o mare putere asupra lui Giani, suficient încât să-l determine să ia totul asupra lui", spune bărbatul.

Mai multe