Cazul Ciorogârla: furt de arme, trafic de droguri şi omoruri!
Şeful DIICOT, Codruţ Olaru, a declarat că persoanele reţinute duminică de către procurori în cazul furtului de arme de la Ciorogârla sunt acuzate de trafic de droguri şi o parte dintre acestea sunt cercetate şi pentru omor. Potrivit oficialului, a fost făcută o captură de 124 de kilograme de heroină, în valoare de 7 milioane de euro.
"Împreună cu autorităţile judiciare din Bulgaria şi Turcia s-au realizat două astfel de capturi, în lunile iulie şi august ale acestui an, pentru cantitatea totală de aproximativ 124 kg de heroină", a declarat Olaru.
"Principalele categorii de infracţiuni pe care membrii grupului le aveau în preocupările lor infracţionale sunt două: traficul de droguri de mare risc, în speţă traficul internaţional de droguri, şi traficul de armament şi tot ceea ce înseamnă achiziţionarea şi comercializarea armelor de foc şi a muniţiei aferente", a explicat Olaru.
"În ceea ce priveşte prima categorie de infracţiuni, traficul de droguri de mare risc, în cursul acestui an parte din membrii grupului au organizat, finanţat şi beneficiat în final de introducerea în ţară cu tranzit dinspre Turcia spre Europa de Vest a unor importante cantităţi de heroină", a mai spus şeful DIICOT. "Trebuie să precizez faptul că grupul infracţional de care vorbim pregătea şi era în faza de finalizare şi realizare a unui transport de heroină cu destinaţie finală probabil Olanda."
Mai citeşte:
15 persoane reţinute pentru furtul de arme de la Ciorogârla
Eugen Preda, liderul clanului „Preda", a fost ridicat ieri de poliţişti, fiind acuzat că ar fi implicat în cel mai mare furt de arme din România. După 11 luni de la misterioasa dispariţie a 62 de arme de la o unitate militară din Ciorogârla, anchetatorii au recuperat 35 dintre acestea.
"Armele găsite sunt în stare de funcţionare. Scopul furtului urmează a fi stabilit în cursul anchetei, dar nu excludem posibilitatea comercializării acestora. În urma anchetei rezultă că armele nu au fost folosite", a declarat şeful Poliţiei Române, Petre Tobă.
Vezi aici cum s-a desfăşurat acţiunea DIICOT.
15 persoane, printre care şi doi lideri ai unei grupări interlope - Eugen şi Adrian Preda - au primit mandate de reţinere pentru 24 de ore, fiind acuzaţi de trafic de droguri şi trafic de arme. Cei doi susţin că sunt nevinovaţi.
O parte dintre cele 15 persoane pentru care s-a propus arestarea preventivă pentru 29 de zile sunt cercetate şi pentru cazuri de omor cu autor neidentificat.
Serviciile secrete au monitorizat telefoanele membrilor reţelei
În cursul zilei de duminică, la Parchetul General au fost aduşi şi proprietarii unui depozit de lemne din Ilfov unde s-au descoperit 27 dintre cele 62 de arme furate, fraţii Liviu şi Alexandru Iordan.
Pe 23 decembrie, Curtea Militară de Apel a revocat mandatele de arestare a celor şapte militari acuzaţi în această cauză, iar ieri, la 11 luni de la furt, anchetatorii au descins în 45 de locaţii din Bucureşti şi din judeţul Ilfov - recuperând 35 de arme dintre cele 62 dispărute în noaptea de 28 spre 29 ianuarie 2009 de la UM 01916 din Ciorogârla. Peste 40 de persoane au fost ridicate şi duse la audieri la DIICOT Bucureşti.
Tot ieri au mai fost aduşi la audieri schiorul alpin Dan Stinghe, fost component al lotului naţional de biatlon, şi mai mulţi membri ai clanului Ţâru, printre care Sandu Chiriţă, dar şi Alin Viorel Câcă - fost coleg de club la K1 cu Eugen Preda.
Procurorii au emis ieri ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore pentru Sandu Chiriţă, care a fost învinuit de complicitate la furt calificat, deţinere ilegală de arme şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Procurorii au dat de urma armelor de la Ciorogârla după ce pe „piaţa neagră" au apărut mai multe cereri de vânzare a unor arme de război. Serviciile secrete au monitorizat mai multe luni telefoanele acestora.
De altfel, mai mulţi interlopi dintre cei ale căror locuinţe au fost percheziţionate ieri erau monitorizaţi într-un dosar, aflat pe rolul DIICOT, privind traficul internaţional de droguri. Astfel, interceptările telefonice sunt folosite atât în dosarul furtului de armament, cât şi în cel de trafic de droguri.
Clanul „Luptătorilor", specialişti în infracţiuni violente
Fostul agent de poliţie Eugen Preda, în prezent luptător de K1, a intrat în atenţia publicului în anul 2008, când mai mulţi membri ai grupării pe care o conducea „Luptătorii" au fost cercetaţi pentru infracţiuni cu violenţă, ultraj, uz de arme albe şi tentativă de omor.
Gruparea pe care o cordona, formată din sportivi, „făcea legea" în sectorul 6 al Capitalei, unde domiciliau, şi au intrat frecvent în conflict cu firmele de pază şi securitate.
Demiteri în MApN
Scandalul dispariţiei armelor a produs un adevărat cutremur în Ministerul Apărării, la sfârşitul lunii ianuarie 2009.
Ministrul Apărării de la acea vreme a dispus revocarea din funcţie a 17 şefi din Armată, printre care şeful Statului Major al Forţelor Aeriene, Constantin Croitoru, şeful Direcţiei Contrainformaţii din cadrul SMG, Ion Ungureanu, şi şeful Poliţiei Militare din SMG colonelul Marcu Pleşanu. Valoarea armelor şi a celorlalte obiecte sustrase se ridică la aproximativ 35.000 de lei.
Şapte persoane au fost arestate în februarie 2009, iar o lună mai târziu 11 militari erau trimişi în judecată pentru furt, călcare de consemn şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.
Scandal în Plaza România
Eugen Preda şi alţi patru prieteni au fost reţinuţi de procurori şi în februarie 2009, după un conflict violent cu agenţii firmei de pază BGS, în Mall Plaza România.