Cazul de dopaj al lui Mutu, în atenţia agenţiilor internaţionale de presă
Agenţiile internaţionale de presă au comentat pe larg cazul de dopaj al atacantului român Adrian Mutu, de la Fiorentina, depistat pozitiv la sibutramină după meciul cu Bari (2-1), din etapa a 19-a campionatului italian de fotbal, pe 10 ianuarie.
France Presse notează că Mutu riscă între 1 şi 4 ani de suspendare, fiind recidivist. AFP relatează şi poziţia clubului din Florenţa, care neagă orice legătură cu administrarea substanţei interzise şi afirmă că va încerca să lămurească în cât mai scurt timp posibil această afacere.
AFP aminteşte că Mutu a mai fost găsit pozitiv, la cocaină, în 2004, când juca la Chelsea, fiind suspendat 7 luni şi concediat de club.
Mutu, alături de alţi trei jucători (câte doi de echipă) au fost suspuşi controlului antidoping după meciul dintre Fiorentina şi Bari, în care internaţionalul român a înscris un gol.
AFP notează că pentru Fiorentina este o lovitură dură, iar clubul va cere contraexpertiza, iar jucătorul român va fi suspendat cu titlu provizoriu.Mutu a sosit la Fiorentina în 2006, după un sezon la Juventus, iar în acest sezon a marcat 4 goluri în campionat în 11 jocuri, evoluând 6 partide în Liga Campionilor (3 goluri marcate).
Associated Press notează faptul, după acest test pozitiv, ''cariera lui Mutu a luat o turnură negativă''.După ce evocă situaţia atacantului român şi condiţiile în care a fost găsit dopat, AP subliniază că Mutu are de plătit 17 milioane de euro drept compensaţie clubului Chelsea după ce a fost concediat de clubul londonez.
Associated Press notează că Mutu a aflat vestea la antrenamentul echipei sale, din partea medicului formaţiei, Paolo Manetti şi a team managerului Roberto Ripa, după ce Gazzetta dello Sport a anunţat faptul pe site-ul său.
AP afirmă că, ''după mai multe luni în care nu a arătat un joc prea bun, Mutu îşi regăsise forma sa sportivă de top şi a marcat 5 goluri luna aceasta, printre care şi unul cu Bari''.
La rândul său, agenţia Reuters aminteşte şi ea faptul că Mutu se află la al doilea caz de dopaj din carieră, de data aceasta cu sibutramină. ''CONI, organismul anti-doping din Italia nu a oferit mai multe detalii, dar este cunoscut pentru pedepsele dictate împotriva sportivilor depistaţi pozitiv la teste, chiar dacă fapta e comisă accidental", notează Reuters.
Reuters relevă şi faptul că forul italian l-a absolvit de vină pe Fabio Cannavaro, căpitanul naţionalei Italiei, anul trecut, după ce documentaţia necesară nu a fost corect întocmită de clubul Juventus, iar el a fost tratat de urgenţă pentru o înţepătură de viespe.Citeşte şi:Mutu, dopat de propria mamă ?Dorin Goian: «Mutu nu ştia ce ia»Rodica Mutu: "Am vorbit cu Consuelo şi era distrusă"
De asemenea, este trecută în revistă despăgubirea pe care Mutu trebuie să o plătească fostei sale echipe, Chelsea.
EFE subliniază la rândul său faptul că Mutu riscă o suspendare între 1 şi 4 ani, dar şi faptul că sibutramina a fost scoasă de la vânzare în ultimele luni de ministerul spaniol al sănătăţii.
Agenţia spaniolă confirmă, citând presa italiană, că Mutu va solicita proba B, având 7 zile la dispoziţie pentru acest lucru.
De asemenea, este citat medicul Manetti, care a întărit faptul că Fiorentina nu administrează medicamente interzise jucătorilor săi.
Niciun coechipier de-al lui Mutu nu a comentat situaţia. ''Am fost informaţi la antrenament, dar prefer să nu fac declaraţii'', a afirmat muntenegreanul Stevan Jovetic, coleg cu Mutu la Fiorentina, precizează Agerpres.
Vezi şi:La ce foloseşte sibutramina?Mutu a fost suspendat temporar de FiorentinaAdrian Mutu, prins dopat din nou. Cum comentezi?