Cazul Mutu este discutat în Parlamentul italian
Cazul atacantului român Adrian Mutu, obligat de Federaţia Internaţională de Fotbal să plătească despăgubiri în valoare de 17,17 milioane euro clubului englez Chelsea Londra, a devenit unul politic, fiind luat în discuţie şi în Parlamentul Italiei, informează presa din Peninsulă. Luni, senatorul Achille Totaro a solicitat guvernului italian să ofere lămuriri în legătură cu comportamentul FIFA, care 'provoacă excluderea fizică a unui jucător de pe piaţa muncii de care aparţine', federaţia internaţională punându-se astfel într-o poziţie dominantă faţă de jurisdicţia europeană.
Totaro a cerut, totodată, ministrului muncii, sănătăţii şi politicii sociale, subsecretarului de stat pentru sport, precum şi ministrului politicii europene din cadrul executivului italian să prezinte iniţiativele pe care intenţionează să le adopte 'pentru a nu permite ca aceste încălcări să-şi facă loc în legislaţia noastră', precizează publicaţia "Il Giornale della Toscana".
În apărarea lui Mutu a sărit şi Sindicatul internaţional al fotbaliştilor profesionişti (FIFPro), unul dintre membrii Consiliului acestei organizaţii, avocatul Leonardo Grosso, vicepreşedintele Asociaţiei fotbaliştilor italieni (AIC), anunţând că FIFPro 'va lupta pentru Mutu', deoarece consideră injust ca un jucător să plătească o sumă atât de mare.
Acesta şi-a exprimat, totodată, 'perplexitatea' faţă de faptul că Juventus Torino, fostul club al lui Mutu, nu a fost implicat în plata despăgubirilor către clubul londonez, mai ales că 'unul dintre articole regulamentului FIFA prevede «responsabilitatea solidară» sau solidaritatea clubului pentru care jucătorul a evoluat după Chelsea', scrie 'Gazzetta dello Sport'.