Ce a adus 2010: Primul seropozitiv vindecat şi primul organism viu creat în laborator

25 decembrie 2010 6:00   Actualitate
Ultima actualizare:

Medicina şi-a continuat şi în acest an expansiunea. Un laborator american a creat, în premieră mondială, în organismul unor şoareci, perechi de plămâni.

Cercetatorii de la Universitatea americană Yale au prelevat ţesut pulmonar de la şoareci adulţi din care au extras diverşi compuşi celulari. Cercetătorii au păstrat matricea pulmonară, căile respiratorii şi sistemul vascular, care au fost folosite ulterior ca structură de bază pe care au crescut noile celule pulmonare.

Aceştia au cultivat o combinaţie de celule susa şi pulmonare pe această matrice, într-un incubator care reproducea anumite condiţii din mediul intrauterin. În acest fel, ei au obţinut celule pulmonare perfect funcţionale. După ce au fost transplantaţi pe şoareci, aceşti noi plămâni au funcţionat în regim normal, pentru perioade de timp cuprinse între 45 şi 120 de minute.

Primul pacient din lume vindecat de HIV

Timothy Ray Brown, un american în vârstă de 40 de ani,  este primul om vindecat de HIV, după un transplant de măduvă osoasă pe care bărbatul l-a efectuat în 2007 pentru leucemie. Rezultatul a fost anunţat în luna decembrie de către medicii de la Universitatea Medicală din Berlin, care au efectuat transplantul. Potrivit acestora, testările la care a fost supus în tot acest timp sugerează faptul că virusul a fost anihilat. În lipsa unui vaccin împotriva virusului imunodeficienţei umane (HIV), cazul lui Timothy Ray Brown reprezintă un pas extrem de important pentru cercetare, în condiţiile în care peste 30 de milioane de persoane sunt infectate cu HIV la nivel mondial. 

Citeşte continuarea articolului şi vezi VIDEO pe adevarul.ro!

Mai multe