Ce bine arată Rocsana Marcu după naştere!
Rocsana Marcu (30 de ani) şi-a revenit în timp record după naştere. La două luni de când a adus-o pe lume pe Indira Maria, cea de-a doua ei fiică, Rocsana arată trăznet. Reţeta ei de slăbit e simplă: merge zilnic la bazinul de înot şi, de două ori pe săptămână, la salonul de masaj.
Rocsana Marcu se poate considera la 30 de ani o femeie împlinită.
Vedeta are acasă două fetiţe frumoase foc, Mayra, în vârstă de patru ani, şi Indira Maria, care a venit pe lume în luna august.
Cu toate că are la activ două naşteri, Rocsana arată acum la fel de bine ca pe vremea când lua minţile bărbaţilor în revista Playboy, singura diferenţă constând în faptul că a dat părul blond pe cel şaten.
Rocsana a fost surprinsă recent, de fotoreporterii Click!, mergând la un salon de înfrumuseţare, ea afişând un zâmbet radios şi o siluetă de invidat.
Vedeta ne-a dezvăluit cum a reuşit să dea jos surplusul de kilograme în doar două luni de la naştere:
„Merg zilnic la înot cu fiica mea cea mare, Mayra, care s-ar bălăci, dacă ar putea, toată ziua.
De două ori pe săptămână fac masaj anticelulitic, dar şi şedinţe intensive de reflexoterapie.
Dietă nu ţin pentru că nu am nevoie. Pe mine m-a ajutat sportul întodeauna".
Vara ea mai practică şi tenisul, unul dintre sporturile la care se pricepe foarte bine şi care o menţine în formă.
A pozat provocator în Playboy
Rocsana Marcu (30 de ani) a intrat în atenţia publicului de pe vremea când cânta în trupa Trinity, alături de Ileana Lazariuc şi Lili Sandu.
De altfel, ea este şi acum cea mai bună prietenă a nevestei lui Ţiriac junior, cele două deschizându-şi de curând un institut de bone.
Vedeta a fost protagonista unui pictorial incendiar în revista Playboy, în urmă cu aproximativ zece ani, acum având o carieră în televiziune.
Ea a jucat în sitcomul “Trăsniţi în NATO” de la PRIMA TV.
Are două fetiţe cu doi bărbaţi
Rocsana a fost mereu misterioasă în privinţa vieţii sale personale. Vedeta este mămica a două fetiţe, însă a preferat să ţină de fiecare dată ascuns numele taţilor acestora.
În septembrie 2007, ea a adus-o pe lume pe Mayra şi, o bună perioadă de timp, ea nu a dezvăluit identitatea tatălui.
Anul trecut însă, actriţa a decis să rupă tăcerea şi l-a chemat în instanţă pe fostul său iubit, Adrian Iliescu, fiul primarului din Giurgiu, ca să facă un test de paternitate.
Indira, două luni
În august, cu doar câteva zile înainte să împlinească 30 de ani, ea a născut-o pe Indira Maria, tatăl fetiţei fiind actualul iubit al Rocsanei, de profesie avocat.
Mai citeşte:
Rocsana Marcu: «Scap de gripă cu ridiche şi comprese cu oţet!»