Ce cântăreaţă a renunţat la gimnastica de performanţă pentru muzică

19 mai 2012 7:55   Actualitate
Ultima actualizare:

Înainte să studieze naiul şi folclorul românesc la Liceul de Muzică "Dinu Lipatti" şi la Universitatea de Muzică din Bucureşti, Ruxandra Pitulice a făcut gimnastică de performanţă.

Astfel, de la 6 şi până la 10 ani, cunoscuta cântăreaţă de folclor s-a antrenat de zor la bârnă, paralele sau sol însă în cele din urmă a ales să urmeze calea bătătorită de mama sa, Mioara Pitulice, în muzică.

"Am făcut gimnastică de performanţă până în clasa a 5-a, când am avut de ales între muzică şi sport. Deşi aveam o vârstă foarte fragedă, mi-am dat seama atunci că nu pot trăi fără muzică. Am renunţat la gimnastică dar urmăresc îndeaproape fenomenul. Şcoala noastră de gimnastică dovedeşte că este una dintre cele mai bune din lume. Felicitări antrenorilor lotului naţional, Mariana Bitang şi Octavian Belu, şi fetelor care sunt extraordinare din toate punctele de vedere", a arătat Ruxandra Pitulice, care le dedică sportivelor melodia "Sărutmâna maica mea" pe care o cânta alături de mama sa, Mioara Pitulice.

Mai multe