Ce ghete au fotbaliştii!

17 aprilie 2010 15:38   Actualitate
Ultima actualizare:

Pentru un fotbalist modern, ghetele nu mai reprezintă de mult doar obiectul muncii. În timp ce unii le privesc ca pe nişte adevărate obiecte de artă, alţii le licitează în scop caritabil.

Ce au în comun Cristiano Ronaldo şi Ciprian Marica? Răspunsul: ghetele Nike Mercurial Vapor Superfly II, de culoare violet.

Portughezul le-a prezentat în cadrul unei gale organizată de sponsorul său la Londra, urmând a le purta şi în cadrul Cupei Mondiale din Africa de Sud.

Marica şi le-a luat şi el şi nu a regretat, pentru că l-au ajutat să marcheze de două ori în poarta celor de la Hannover, în primul meci în care le-a încălţat.

Alţi fotbalişti preferă să fie mai originali. Din această categorie face parte şi atacantul lui Manchester United, Michael Owen, care i-a cerut sponsorului său Umbro să-i confecţioneze o pereche de ghete pe care să aibă imaginea calului său preferat de curse, un armăsar pe nume Speciali.

Englezul este cunoscut pentru pasiunea sa faţă de hipism şi cursele de cai, fiind la rândul său stăpânul mai multor cabaline. Producătorul britanic de echipament sportiv s-a pus pe treabă şi, cu ocazia împlinirii a 30 de ani, Owen şi-a primit ghetele.

Făcând parte din gama „Umbro Speciali", ca o coincidenţă de nume, încălţările personalizate au pe talpă imaginea frumosului animal.

Păcat că Owen n-a apucat să le poarte prea mult, accidentându-se grav la începutul anului şi ieşind din cursă pe termen lung.

Pe lângă ghetele colegilor de la United, Rooney şi Ferdinand şi ale lui John Terry de la Chelsea, cele primite de Owen sunt de jucărie.

Asta pentru că cei trei „crai de la răsărit" şi-au „blindat" încălţările cu sute de diamante şi metale preţioase, ridicându-le valoarea de la câteva sute de euro la nu mai puţin de 440.000.

John Terry le-a purtat pe cele mai scumpe, care erau încrustate cu 2.374 de pietre preţioase.

Ghetele lui Ferdinand şi ghetele lui Terry

Ghetele lui Rooney şi ghetele lui Owen

Mai multe