Ce motive are trupa Heaven să se despartă!

11 octombrie 2013 12:34   Actualitate
Ultima actualizare:

Cântă împreună de nouă ani, însă ar putea să o ia pe drumuri separate. Fetele din trupa Heaven nu exclud posibilitatea ca pe viitor să nu mai apară împreună pe scenă. Adina Postelnicu a explicat că uneori din cauza stresului apar mici discuţii, iar certurile cu sora ei, Roxana sunt inevitabile.

"Eu respir prin sora mea. Ea este totul pentru mine. Ne ciondănim în fiecare zi, dar tot ea este cea care îmi readuce liniştea, ea mă calmează. Roxana ar vrea să îşi întemeieze o familie şi să aibă un copil. Noi împlinim nouă ani de când cântăm împreună peste două luni.

Pentru fanii noştri am vrea să ne prindă zece ani, însă nu ştiu dacă acest  lucru va fi posibil. Şi eu vreau să cânt singură, să am un band al meu. Atunci când una dintre noi va rămâne însărcinată, probabil că ne vom separa, însă nu este vorba de asta acum", a declarat Adina de la Heaven. 

Pe larg despre acest subiect, Adina Postelnicu a vorbit în emisiunea prezentată de Diana Munteanu la Antena 2, "Conferinţa de presă", în ediţia de sâmbătă, de la ora. 20.30.

Mai multe