Ce se va întâmpla cu femeia condamnată la moarte pentru că s-a convertit la creştinism

1 iunie 2014 11:40   Actualitate
Ultima actualizare:

Meriam Ibrahim, femeia condamnată la moarte pentru că a decis să renunţe la religia musulmană, va fi eliberată.

Cazul tinerei de 27 de ani a făcut înconjurul lumii şi a scandalizat milioane de oameni. Născută din tată musulman şi mamă creştină, ea a decis să se mărite cu cu un bărbat creştin, lucru total interzis. Potrivit religiei musulmane, convertirea la alt cult religios nu este permisă, iar persoanele care fac asta comit adulter.

Aşa se face că, imediat ce s-a măritat cu un bărbat creştin, Meriam a fost băgată la închisoare, iar sentinţa în cazul ei a fost cruntă: 100 de lovituri de cuţit şi apoi moartea prin spânzurare. Cazul a apărut în toată presa internaţională, iar oficiali din toată lumea au dezaprobat decizia "barbară" a judecătorilor din Sudan.

David Cameron, Hillary Clinton, Arhiepiscolul de Canterbury, vedete precum Mia Farrow si organizatii ale drepturilor omului au facut presiuni in ultimele zile pentru ca sentinta sa fie anulata.

Ceea ce, din fericire, s-a întâmplat. Femeia, care era însărcinată la momentul arestării, a adus pe lume o fetiţă săptămâna trecută, iar presa britanică scrie că i s-au legat picioarele pentru a se chinui şi mai mult în timpul naşterii. Pe tot parcursul detenţiei, Meriam nu a avut voie să primească nicio vizită, astfel că nimeni nu ştie prin ce a trecut.

După ce va fi eliberată, femeia se va muta, impreună cu soţul ei care are cetăţenie americană, în Manchester, New Hampshire.

Mai multe